Maidanezii de lângă şcoli şi parcuri nu mai pot fi hrăniţi. Poliţia Locală veghează

Maidanezii de lângă şcoli şi parcuri nu mai pot fi hrăniţi. Poliţia Locală veghează

Poliţiştii locali vor "vâna" oamenii care vin cu pachet de acasă să hrănească câinii comunitari din parc. Totodată, gardienii şcoliilor vor intrezice hrănirea patrupedelor în jurul unităţilor de învăţământ.

Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor, alături de Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti, Administratia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti vor demara, începând de astăzi campania "Împreună, pentru copii".   Aceasta campanie îşi propune să asigure copiilor din Bucureşti un mediu de viaţă sănătos şi sigur, prin scoaterea tuturor câinilor din unităţile de învăţământ, dar şi din locurile de joacă, din parcuri, susţin reprezentanţii Primăriei Capitalei. "În urma unor cercetări realizate împreună cu Direcţia Sanitar Veterinară a Municipiului Bucureşti a rezultat că peste 30% dintre câinii testaţi sunt bolnavi de leptospirospiroză. Primul pas pentru reducerea numărului de câini în zone cu risc maxim din incinta şi din jurul şcolilor, precum şi din parcuri este acela de a descuraja hrânirea câinilor în aceste zone", se precizează într-un comunicat de presă emis de Municipalitate, prin care s-a anunţat demararea campaniei. De asemenea, autorităţile au precizat că va continua procesul de sterilizare a câinilor şi vor depune eforturi comune pentru sancţionarea tuturor acelora care abandonează câini pe domeniul public. În acest sens se vor constitui echipe operative comune care vor acţiona pe cartiere.