Magistrați despre judecătorul Stan Mustață: cerea mită pentru a-şi suplimenta veniturile. “Pretenţiile soţiei, a fiului şi a amantei erau mari şi trebuiau satisfăcute!”

Magistrați despre judecătorul Stan Mustață: cerea mită pentru a-şi suplimenta veniturile. “Pretenţiile soţiei, a fiului şi a amantei erau mari şi trebuiau satisfăcute!”

Judecătorul suspendat Stan Mustaţă se plângea că trebuie să plătească mulţi bani pentru a cumpăra mărţişoare pentru grefierele şi şefele de la Curtea de Apel Bucureşti (CAB), spunând că "n-a fost niciodată aşa de scump", potrivit informaţiilor prezente în motivarea condamnării a magistratului.

Magistratul care l-a condamnat pe Mustaţă menţionează că, deşi împlinise vârsta de pensionare, acesta a solicitat să rămână în activitate. "Motivul pentru care Mustaţă Stan nu se pensionase era acela de a continua să se folosească de funcţia sa pentru a comite infracţiuni de corupţie şi astfel de a obţine venituri suplimentare ilicite", conform sursei menţionate, citate de mediafax.ro.

"‎La stabilirea pedepsei, instanţa va avea în vedere şi faptul că inculpatul săvârşea infracţiunile de corupţie pentru că a-şi suplimenta veniturile obţinute de la locul de muncă întrucât pretenţiile soţiei, a fiului şi a amantei erau mari. (...) La stabilirea pedepsei, instanţa va avea în vedere şi faptul că inculpatul săvârşea infracţiunile de corupţie pentru că a-şi suplimenta veniturile obţinute de la locul de muncă întrucât pretenţiile soţiei, a fiului şi a amantei erau mari şi trebuiau satisfăcute", potrivit sursei citate.

În motivarea sentinţei, magistratul care l-a condamnat precizează că Stan Mustaţă a fost deranjat şi de anumite sentinţe judecătoreşti date de colegii de la CAB.

"Inculpaţii Curea Mariana, Mustaţă Stan şi Alexandru Florian. Cu această ocazie, Mustaţă Stan şi-a exprimat opinia cu privire la condamnările din 'Dosarul fotbaliştilor', în sensul că pedepsele au fost dure, cu atât mai mult cu cât au achitat prejudiciul din dosar: 'Bă! Eu ţie ce ţi-am spus bă, că e demenţă! N.! Ce ţi-am spus eu ţie, mă, că e demenţă! Şi cu P. Au plătit banii, bă, dacă au plătit banii, dă-i mă cu suspendare dă-l în ...[înjură]... de om! Hai, mă, ce dracu, e şi el o valoare, mă!' ", conform documentului precizat.

Judecătorul suspendat Stan Mustaţă, acuzat că a primit mită pentru a da soluţii favorabile în dosare pe care le judeca,a fost condamnat, în 24 aprilie, de CAB, la zece ani şi opt luni de închisoare, în cazul grefierei Mariana Curea, complicea magistratului, fiind aplicată o pedeapsă de patru ani şi patru luni de închisoare.

 

Condamnarea

Stan Mustaţă, acuzat că a primit mită pentru a da soluţii favorabile în dosare pe care le judeca, a fost condamnat, în 24 aprilie, la zece ani şi opt luni de închisoare.

 

Mărțișoarele

În cadrul motivării deciziei de condamnare, judecătorul precizează că Stan Mustaţă se plângea de problemele provocate de cumpărarea mărţişoarelor de 1 martie.

"În continuare, inculpatul Mustaţă Stan a adus în discuţie dificultăţile financiare cu care se confrunta din cauza obligaţiilor generate de ziua de 1 martie: 'şaptezeci şi cinci de mărţişoare, mânca-ţi-aş gura ta! ', 'Păi, sunt douăzeci şi cinci de grefiere', 'N-a fost până acum aşa scump. Cel mai ieftin mărţişor cinci lei?', 'Înainte dădeam zece milioane, când eram şef! Zece milioane dădeam, că trebuia să dau şi la şefe pe sus. Şi acuma dau şi la şefe pe sus. Pe cuvânt dacă te mint!' ", se arată în documentul citat.