Madeleine Albright, despre teroriştii care racolează pe internet şi libertatea presei
- Simona Mătieș
- 25 octombrie 2012, 19:57
Fostul Secretar de Stat american Madeleine Albright a vorbit, azi, la Praga, la Conferinţa Forum 2000 "Mass-media şi democraţia" despre preşedintele ceh Vaclav Havel şi despre alţi lideri cehi care au schimbat lumea, despre jurnalişti şi contribuţia lor la schimbările din societate.
Amintind faptul că ea însăşi s-a născut la Praga, Albright a vorbit şi despre serviciul de radio în limba cehă, care a funcţionat la Londra în timpul celui de-al doilea război mondial, şi care a fost condus de tatăl său. Când războiul a ajuns la ei, praghezii s-au revoltat şi au preluat conducerea postului public de radio, făcând un apel urgent ca patrioţii să iasă se lupte pe străzi cu naziştii. În timpul Primăverii de la Praga, în 1968, jurnaliştii cehoslovaci au fost cei care au denunţat crimele comunismului. "Nu e un accident faptul că de cele mai multe ori confruntările politice încep cu efortul de a controla mass-media. Cei care încearcă să-i domine pe ceilalţi se grăbesc să definească ce este şi ce nu este adevărat, în funcţie de propriile ambiţii şi interese", susţine oficialul american. Ea a explicat că tehnologia modernă a făcut mai dificil de pus în practică tentativele de a inventa fapte, chiar dacă, azi, informaţia poate merge pe diverse căi - de la cele întunecate până la cele adevărate. Masacrele, bombardamentele asupra unui sat sau atunci când se trage asupra unor demonstranţi, toate aceste atrocităţi atunci când sunt relatate de presă, când sunt difuzate de televiziuni, reuşesc să atragă atenţia asupra lor, să ne facă să fim conştienţi de ce se întâmplă şi asta poate schimba lucrurile în bine, nu mai târziu, ci chiar acum, spune fostul şef al diplomaţiei americane. Totuşi, ştim că tehnologia poate fi exploatată în fel şi chip şi poate conduce la abuzuri. În anii `30, naziştii au profitat din plin de difuzarea la radio, pentru a-şi face cunoscute ideologiile rasiste şi pline de ură, iar în ziua de azi teroriştii îşi racolează prozeliţi prin intermediul internetului. Nicio democraţie nu este perfectă, dar singura putere legitimă este cea care vine de la popor, a spus Albright. Ea a adus un omagiu jurnaliştilor curajoşi, care se sacrific[ în fiecare zi, care trăiesc şi lucrează în zone de risc, de război sau foamete, pentru a-şi face treaba bine. Madeleine Albright a fost prima femeie Secretar de Stat al SUA,numită în funcţie în 1997, fiind, la vremea respectivă, femeia care a ajuns pe cel mai înalt post în guvern, în întreaga istorie americană. Anterior, între 1993-1997, a ocupat funcţia de reprezentant al SUA la ONU. A fost professor de relaţii internaţionale la Universitatea Georgetown din Washington şi este preşedinte al firmei Albright Capital Management, o companie de consultanţă pentru investiţii, care se concentrează asupra pieţelor emergente. La aceeaşi conferinţă de la Praga a fost prezentă, luni, şi fiica fostului premier ucrainean, Iulia Timoşenko, Evghenia Timoşenko, care a făcut şi aici un apel de susţinere a mamei sale (aflată în închisoare în Ucraina) de către comunitatea internaţională şi un apel la boicotarea şi sancţionarea regimului lui Viktor Ianukovici. Ea a amintit că Iulia Timoşenko a fost prietenă cu Vaclav Havel, fondatorul conferinţei aflată la a 16-a ediţie, desfăşurată, în continuare, sub patronajul fostului lider la Praga. "Vaclav Havel a susţinut întotdeauna democraţia în Ucraina, iar mama mea vrea să transmită participanţilor la forum un mesaj de mulţumire pentru tot sprijinul pe care l-a primit din Cehia", a spus ea.