Luptă în doi pentru Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

Luptă în doi pentru Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

Conform previziunilor EVZ, viitorul Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei va fi ales pe 8 martie dintre Prea Sfinţitul Ioan, Episcop al Harghitei şi Covasnei, şi Prea Sfinţitul Casian, Episcop al Dunării de Jos.

Patriarhul Daniel, în acelaşi timp locţiitor de Mitropolit, a condus la sfârşitul săptămânii trecute Sinodul Mitropolitan în urma căruia au fost nominalizaţi cei doi ierarhi.

Totodată, Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Iaşilor s-a întrunit pentru a analiza nominalizările Sinodului. După scrutinul cu vot confidenţial, PS Ioan al Harghitei şi Covasnei a primit 30 de voturi, iar PS Casian al Galaţiului şi Brăilei a întrunit 25 de voturi. Alte 22 de voturi s-au îndreptat către un candidat-supriză, PS Calinic Botoşăneanul. În „runda finală“ însă, adică la votul Sfântului Sinod din 6-7 martie, nu vor ajunge decât primii doi.

Apariţia pe lista potenţialilor viitori Mitropoliţi a PS Calinic Botoşăneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, precum şi faptul că acesta s-a bucurat de încrederea unui număr surprinzător de mare de clerici şi mireni au condus la discuţii privitoare la o reorganizare administrativ-teritorială a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. PF Daniel ar fi propus, conform surselor din cadrul Adunării, înfiinţarea unei noi eparhii la Botoşani care să fie condusă de PS Calinic şi care să cuprindă cele patru protopopiate din judeţ aflate în acest moment în subordinea Arhiepiscopiei Iaşilor.

Ne puteți urmări și pe Google News