Lumea de astăzi oglindită în marile ziare ale planetei

Lumea de astăzi oglindită în marile ziare ale planetei

Victoria cântăreţei Jamala din Ucraina dovedeşte că „muzica emoţională şi de calitate poate trimfa la Eurovision, iar concursul va avea mereu o componentă politică, oricât s-ar strădui organizatorii să pretindă că este vorba de muzică, mai presus de orice”, scrie The Telegraph .

Jamala a obţinut marele premiu cu un cântec despre deportarea tătarilor crimeeni de către Stalin, în 1944.  Rusia s-a opus interpretării acestei melodii din cauza mesajului politic, însă fără success.

Turcia şi Uniunea Europeană își spun vorbe grele pe tema ridicării vizelor pentru cetăţenii turci, fiecare parte vrând parcă să arate că nu este dependentă de celalată. Potrivit ziarului turc Cumhuriyet, acesta este şi mesajul preşedintelui grupului PPE din Parlamentul European, care atrage atenţia că „Europa nu este dependentă de Turcia în privinţa crizei refugiaţilor”. Manfred Weber avertizează – cităm – că „dacă preşedintele Turciei continuă să ameninţe cu acordul pe tema refugiaţilor şi să lanseze acuzaţii la adresa noastră, atunci vom intra pe o stradă înfundată”. Iar ziarul turc Sabah aminteşte, potrivit Agenției Rador, că preşedintele Erdoğan face presiuni pentru ridicarea vizelor, avertizând că în caz contrar acordul cu UE privind refugiaţii va fi denunţat.

Unele ţări ale Uniunii Europene, ai căror cetăţeni nu pot călători fără vize, pe bază de reciprocitate, în Statele Unite şi Canada, protestează și ele. România şi Bulgaria au avertizat că s-ar putea opune unui acord comercial cu Canada din cauză că le sunt impuse în continuare vize, scrie EUObserver. Nemulţumirile formulate de reprezentanţii celor două ţări la Uniunea Europeană vin pe fondul planurilor Bruxelles-ului „de a formaliza un parteneriat strategic şi un acord de liber-schimb cu ocazia summitului UE-Canada din octombrie”, mai arată EUObserver.

Ne puteți urmări și pe Google News

În Venezuela se acutizează tensiunile dintre putere şi opoziţie, după ce preşedintele Nicolas Maduro a decretat stare de urgenţă pentru o perioadă de 60 de zile, invocând un presupus complot al Statelor Unite, şi a anunţat confiscarea unor fabrici, precizând că producţia ar fi blocată „de burghezie”. Potrivit El Pais, opoziţia consideră că decretul lui Maduro încearcă să calmeze tensiunea populară care riscă să ducă la organizarea unui referendum care i-ar putea pune capăt mandatului preşedintelui, până la sfârşitul acestui an. „Sufocată de cea mai ridicată inflaţie din lume şi o penurie gravă de alimente şi medicamente, Venezuela începe să arate tot mai clar semne de tensiune socială, comentează El Pais. The Guardian arată că anul acesta este de aştepat ca inflaţia să depăşească 700%, ceea ce ar putea face ca guvernul să nu aibă bani nici măcar ca să tipărească bancnote. Iar El Mundo aminteşte că preşedintele Maduro a anunţat organizarea peste o săptămână a unor ample exerciţii militare pentru eventualitatea „oricărui scenariu”.

Turcia, Azerbaidjan şi Georgia se pregătesc de aplicaţii militare comune, anunţul fiind făcut cu o zi înaintea discuțiilor programate să înceapă astăzi la Viena, cu privire la situația din Nagorno-Karabah. Agenţia azeră de presă APA îl citează pe ministrul apărării de la Baku, potrivit căruia exerciţiile trilaterale vizează dezvoltarea interoperatibilităţii, colaborarea în domeniul combaterii criminalităţii informatice şi îmbunătăţirea capacităţii de protecţie a conductelor de petrol şi gaz.

Financial Times scrie că „vârful de lance al NATO este prea vulnerabil pentru a fi desfăşurat într-un război cu Rusia”. Un general NATO citat de Financial Times susţine că această forţă este capabilă doar să împiedice planurile Rusiei de a folosi măsuri hibride precum manipularea şi incitarea adversarului înainte de începerea ostilităţilor făţişe, tactica fiind „afişată clar în Ucraina”, mai arată publicaţia britanică.