Ludovic Orban, "răzvrătitul" de pe FB: Oprescu, copilul de suflet al lui Iliescu, paralel cu Bucureştiul. Cum să-l susţinem?
- Marius Vulpe
- 19 septembrie 2011, 20:59
Deputatul Ludovic Orban sfideză conducerea PNL în aceeaşi zi în care în sediul din Aviatorilor BPC-ul partidului lua decizia sancţionării cu excluderea a celor care contestă deciziile sale. Ignorând mica rezoluţie a conducerii PNL, Orban a criticat, pe Facebook, anunţul USL de susţinere a candidaturii primarului Sorin Oprescu pentru un nou mandat, sugerând colegilor de partid să nu susţină candidatura "copilului de suflet al lui Ion Iliescu, paralel cu Bucureştiul şi cu administraţia, care şi-a împărţit frăţeşte cu PDL poziţiile bugetofage".
"Încă 5 ani de aşteptare pentru PNL, primul partid din Bucureşti. Cum să susţii la primăria capitalei un om care a refuzat să susţină în turul 2 al alegerilor prezidenţiale candidatul sprijinit de PNL şi de PSD şi care astfel a pus umărul la reşaparea lui Băsescu? Cum să îl susţii pe un primar general paralel cu Bucureştiul şi cu administraţia? Cum să susţii un primar general care şi-a împărţit frăţeşte cu PDL poziţiile bugetofage ? Cum să îl sprijine PNL pe copilul de suflet al lui Ion Iliescu? Eu nu îl sprijin pe Oprescu", comentează deputatul PNL pe site-ul de socializare sprijinul acordat de Crin Antonescu actualului edil al Capitalei. Semnalul de răzvrătire dat de Ludovic Orban vine tocmai în ziua în care PNL a dat publicităţii un comunicat oficial potrivit căruia "(...) conducerea liberală a reafirmat mandatul pe care l-a obţinut la Congresul partidului din 2010, potrivit căruia exclude orice fel de colaborare cu Partidul Democrat şi cu Traian Băsescu". "Încălcarea deciziilor conducerii de către orice membru PNL, indiferent de funcţia pe care o deţine, îl situează pe cel în cauză în afara partidului" se arată în rezoluţia BPC, în fapt o reacţie la un interviu acordat de senatorul Teodor Meleşcanu, pentru EVZ, în care nu excludea posibilitatea unei coabitări, după alegeri, între USL şi preşedintele Traian Băsescu.