Lucrările publice, verificate de aleşii locali

Lucrările publice, verificate de aleşii locali

Consilierii din Petroşani au cerut primarului municipiului, Tiberiu Iacob Ridzi, să prezinte o situaţie cu lucrările publice efectuate din fonduri de la bugetul local de către firmele subordonate Consiliului Local, după ce societatea locală a primit lucrări comunitare plătite de la bugetul local pe care le-a dat în subantrepriză fără licitaţie.

„Intreprinderile subordonate Consiliului Local  au primit lucrări pe care le-au dat în subantrepriză sau le-au concesionat fără a exista o analiză de oferte sau licitaţie. Solicităm ca executantul să prezinte o situaţie referitoare la modul în care s-au încredinţat aceste lucrări, cine sunt firmele câştigătoare şi cum s-au împărţit banii”, a declarat consilierul Ioan Unguraş.

La rândul său, primarul Tiberiu Iacob Ridzi a precizat că va solicita societăţii din subordine Gospodărie PrestCom să prezinte o situaţie la şedinţa următoare a Consiliului Local.

Solicitarea consilierilor privind modul în care societăţile din subordinea Consiliului Local împart banii vine după ce firma de interes local SC Gospodărie PrestCom a primit o lucrare de 500.000 de lei privind montarea unor borduri pe care însă reprezentanţii de la Gospodărie PrestCom au repartizat-o unei alte societăţi fără vreo licitaţie pe motiv că nu ar avea capacitatea de a o realiza.

Ne puteți urmări și pe Google News