După ce a petrecut într-un club, Dragnea se întâlnește cu judecătorii. Termen la Înalta Curte

După ce a petrecut într-un club, Dragnea se întâlnește cu judecătorii. Termen la Înalta Curte

Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție judecă, astăzi, un nou termen în dosarul în care Liviu Dragnea, președintele PSD, este acuzat de instigare la abuz în serviciu în legătură cu angajarea a două membre de partid la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Teleorman. Procesul va începe la ora 13.00. aseară, Dragnea și-a sărbătorit ziua de naștere într-un club din București.

La termenul din 3 octombrie, liderul PSD a fost aștepteat la Instanța Supremă de mai mulți protestatari. Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de DNA pe 15 iulie 2016, fiind acuzat de săvârșirea, în calitate de președinte al Consiliului Județean Teleorman, a infracțiunilor de instigare la abuz în serviciu și instigare la fals intelectual.

În același dosar a fost trimisă în judecată și fosta soție a lui Dragnea, Bombonica Prodana, la data comiterii faptei coordonator al Complexului de servicii destinate copilului și familiei și șef serviciu Secretariat din cadrul DGASPC Teleorman, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. De asemenea, au fost trimiși în judecată mai mulți angajați de la DGASPC Teleorman.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, Dragnea ar fi intervenit pentru menținerea în funcție și plata drepturilor salariale pentru două angajate de la DGASPC Teleorman, deși știa că acestea lucrau de fapt în cadrul organizației PSD Teleorman. Este vorba de Adriana Botorogeanu, încadrată din anul 2005 la DGASPC Teleorman în funcția de inspector de specialitate în cadrul Serviciului administrativ, și Anisa Niculina Stoica, încadrată, din anul 2006, în funcția de referent. Potrivit procurorilor, cele două angajate nu s-au prezentat la serviciu și nici nu au prestat vreuna dintre activitățile înscrise în contractul lor de muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfășurându-și de fapt activitatea la sediul organizației județene PSD Teleorman.

Ne puteți urmări și pe Google News