Lisa Marie Presley a născut gemeni

Lisa Marie Presley a născut gemeni

Fiica lui Elvis Presley şi soţul său, Michael Lockwood, au devenit săptămâna aceasta părinţii a două fetiţe gemene.

Numele copiilor nu a fost făcut public încă. Cele două fete s-au născut prin cezariană, având la naştere 2,7 kilograme, respectiv 2,3 kilograme, informează Mediafax, citând Reuters.

Aceştia sunt primii copii ai Lisei Marie, în vârstă de 40 de ani, cu soţul său, chitaristul şi producătorul muzical Michael Lockwood, în vârstă de 47 de ani. Cei doi s-au căsătorit în Japonia, în ianuarie 2006.

Presley mai are doi copii, Riley, 18 ani, şi Benjamin, 15 ani, cu fostul său soţ, Danny Keough. Din mariajul cu pop-starul Michael Jackson, care a durat 20 de luni, nu a rezultat nicun copil. Apoi, Lisa Marie s-a măritat cu actorul Nicolas Cage, de care a divorţat după trei luni. Atunci a circulat un zvon conform căruia cauza separaţiei ar fi constituit-o fanatismul lui Cage faţă de tatăl ei.

Copiii gemeni nu sunt o noutate în familia Lisei Marie: tatăl său, celebrul Elvis Presley, decedat în 1977, a provenit dintr-o sarcină gemelară, dar fratele lui, Jesse Garon, a murit la naştere. De asemenea, Lisa Marie mai are doi unchi gemeni din partea mamei sale.

Ne puteți urmări și pe Google News