Lindsey Clancy, scapă de verdict. De ce a fost oprit procesul mamei care și-a ucis cei trei copii

Lindsey Clancy, scapă de verdict. De ce a fost oprit procesul mamei care și-a ucis cei trei copiiLindsay Clancy, în așteptarea deciziei judecătorului. sursa: WBUR

Procesul americancei Lindsay Clancy, acuzată de uciderea celor trei copii ai săi, s-a încheiat fără verdict după ce jurații nu au reușit să ajungă la o decizie unanimă. Judecătorul William Sullivan a declarat vineri, 4 septembrie, un “mistrial”.

Potrivit procedurilor juduciare americane, Clancy nu a fost nici achitată, nici condamnată, iar acuzațiile nu au fost anulate. Procesul a fost oprit deoarece juriul a rămas blocat și nu a putut pronunța verdictul unanim cerut într-un dosar penal american. Associated Press, BBC și postul public local WBUR au relatat în direct decizia de la tribunal.

De ce nu s-a putut pronunța un verdict

Cei 12 jurați au deliberat timp de șapte zile, aproape 40 de ore. Ei au informat instanța în repetate rânduri că nu pot ajunge la o decizie comună. Judecătorul le-a cerut să continue discuțiile și le-a repetat regulile privind „îndoiala rezonabilă”, adică obligația acuzării de a-și demonstra cazul la un nivel foarte ridicat de certitudine.

Președinta juriului a semnalat că un singur jurat refuza, în opinia celorlalți, să aplice instrucțiunile instanței. Presa americană a relatat că acesta se opunea unui verdict de nevinovăție din lipsă de răspundere penală.

Apărarea a cerut îndepărtarea juratului respectiv. Judecătorul i-a audiat separat pe membrii juriului, dar a refuzat solicitarea, considerând că nu poate exclude un jurat doar pentru poziția adoptată în timpul deliberărilor.

Avocații lui Clancy au încercat apoi să oprească declararea procesului nefinalizat printr-o cerere urgentă adresată Curții Supreme Judiciare din Massachusetts. Cererea a fost respinsă, iar judecătorul Sullivan a declarat oficial “mistrial.

Lindsay Clancy, în așteptarea deciziei judecătorului

Lindsay Clancy, în așteptarea deciziei judecătorului. sursa: WBUR

Ce s-a judecat, de fapt

Lindsay Clancy, în vârstă de 36 de ani și fostă asistentă medicală, este acuzată că i-a strangulat pe Cora, de 5 ani, Dawson, de 3 ani, și Callan, de opt luni, la 24 ianuarie 2023, în locuința familiei din Duxbury. După moartea copiilor, femeia a încercat să se sinucidă și a rămas paralizată.

Clancy nu a contestat că a provocat moartea copiilor. Întrebarea centrală a procesului a fost dacă putea fi considerată responsabilă penal în momentul faptelor.

Apărarea a susținut că femeia suferea de psihoză postpartum, că trecuse printr-o deteriorare gravă a sănătății mintale și că tratamentul medicamentos primit îi agravase starea. Procurorii au afirmat, în schimb, că aceasta înțelegea ce făcea și putea să-și controleze acțiunile.

Judecatorul din procesul lui Clancy anunță mistrial

Judecatorul din procesul lui Clancy anunță mistrial. sursa: captura video

Cerințele legale din Massachusetts

În Massachusetts, atunci când este invocată lipsa răspunderii penale, acuzarea trebuie să demonstreze dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul înțelegea caracterul greșit al faptelor sale sau avea capacitatea de a-și adapta comportamentul cerințelor legii. Standardul este explicat în instrucțiunile oficiale pentru jurați ale instanțelor din Massachusetts.

Un verdict de nevinovăție din lipsă de răspundere penală nu ar fi însemnat neapărat eliberarea imediată. Instanța ar fi putut dispune evaluarea și internarea ei într-o instituție psihiatrică dacă ar fi fost considerată periculoasă.

Ce înseamnă „mistrial” pentru români

În România, vinovăția într-un asemenea dosar este stabilită de judecători. În SUA, juriul format din cetățeni decide asupra vinovăției sau răspunderii penale, pe baza regulilor explicate de judecător.

Dacă jurații rămân definitiv împărțiți, instanța nu poate transforma votul majorității într-un verdict. Se declară un hung jury, juriu blocat, și apoi un mistrial, adică procesul se termină fără o hotărâre asupra fondului.

Prin urmare, procesul lui Lindsay Clancy nu a fost „anulat” pentru că acuzațiile ar fi fost nefondate și nici din cauza unei simple erori de procedură. El a eșuat deoarece juriul nu a putut lua decizia unanimă cerută de lege.

Lindsay Clancy, alături de avocat

Lindsay Clancy, alături de avocat. sursa: captura video

Ce urmează

Clancy rămâne inculpată pentru trei acuzații de omor și continuă să se afle, sub custodia statului, într-un spital de psihiatrie.

Procurorul districtual al comitatului Plymouth, Timothy Cruz, a declarat că nu va lua imediat o decizie privind reluarea procesului. Acuzarea poate cere un nou proces, cu un alt juriu, poate negocia un acord cu apărarea ori poate modifica sau retrage acuzațiile, potrivit ABC News

O nouă ședință de judecată a fost stabilită pentru 29 septembrie 2026. Atunci ar putea deveni mai clar dacă procurorii vor începe un al doilea proces. Până la o nouă hotărâre, cazul rămâne nerezolvat juridic.