Linda, la „testul“ Mariah Carey | VIDEO

Linda, la „testul“ Mariah Carey | VIDEO

Linda Teodosiu, tânăra de origine română care participă la concursul „Germania caută un superstar“, a reuşit să se impună până acum, rămânând între primii opt clasaţi.

Linda urmează să dea un nou test sâmbătă, la cea de-a treia rundă a celor 10 (din care vor rămâne doar şapte), piesa „Hero“ a cântăreţei americane Mariah Carey. Pentru această etapă a concursului, Linda, ca şi celelalte trei fete rămase în competiţie, vor fi „antrenate“ de însăşi diva americană. Mariah Carey va sosi în Germania şi va exersa cu finalistele concursului evoluţia de sâmbăta seara.

De asemenea, portrivit presei germane, cele patru candidate, printre care şi Linda, vor interpreta alături de Carey noua piesă a artistei americane, „Touch My Body“. Carey se arată încântată de postura de „antrenor“. „Mă simt onorată să fiu prima artistă internaţională care a fost vreodată invitată să ajute concurenţii show-ului «Germania caută un superstar». Vreau să-i ajut în evoluţia lor ca artişti. Este o bucurie pentru mine să-mi împărtăşesc experienţa tinerelor talente“, spune Carey. Linda, în vârstă de 16 ani, a cărei voce este apreciată de juriu şi de publicul votant ca „excelentă“ sau „impecabilă“, a declarat de curând unui post de radio german că îşi doreşte să ajungă printre primii trei.

Şi, după cum se poate citi pe forumurile dedicate concursului, Linda este favoritul absolut, chiar dacă Dieter Bohlen, membru al juriului şi un veteran în industria muzicii, o critică mereu, repro- şându-i ori că este prea serioasă, ori că nu ia concursul destul de în serios. „Între cei 10 candidaţi la «Germania caută un superstar», Linda este un giuvaer preţios“, scrie o forumistă. „Linda Teodosiu este o reală personalitate muzicală. Acest lucru iese în evidenţă, deoarece asemenea personalităţi sunt rare în ţara asta“, este un alt comentariu de pe forumul concursului.

Ne puteți urmări și pe Google News