Liceenii caută soluţii pentru afaceri contracronometru

Liceenii caută soluţii pentru afaceri contracronometru

100 de elevi de la liceele din Capitală vor căuta soluţii la mai multe probleme de business, în cadrul competiţiei Innovation Camp.

Timp de opt ore, având la dispoziţie calculatoare conectate la internet, informaţii din domeniul tehnic şi consultanţă din partea voluntarilor veniţi din zona mediului de afaceri, mâncare şi apă, liceenii vor trebui să dezvolte idei ce ar trebui să rezolve temele de lucru date. Toţi elevii care vor participa sambătă, 20 noiembrie, de la ora nouă, la evenimentul organizat de Junior Achievement România la Colegiul Naţional Mihai Eminescu din Bucureşti vor primi o diplomă de participare, iar câştgătorii vor reprezenta România la competiţia europeană, în 2011. Pentru a participa la competiţie, elevii trebuie să facă parte dintr-un liceu invitat la această ediţie, să fie selecţionaţi de către profesorul coordonator desemnat de conducerea instituţiei de învăţământ, să aibă un cont de elev pe www.jaromania.org, să fie selectaţi la competiţia simplă - Innovation Camp Bucureşti 2010 şi să completaţi formularul online.

Ne puteți urmări și pe Google News