Leonard Cohen a primit un important premiu pentru literatură

Leonard Cohen a primit un important premiu pentru literatură

Cel mai important premiu literar din Spania acordat scriitorilor care nu scriu în limba oficială a fost câștigat de Leonard Cohen pentru versurile și cântecele lui care au abordat de-a lungul timpului teme importante şi comune întregii omeniri.

Conform Reuters,  juriul Fundației "Prințul Asturiei" a decis să acorde premiul muzicianului de 76 de ani pentru că îl consideră unul din cei mai influenți scriitori ai acestor vremuri. Chiar dacă este în primul rând cunoscut pentru muzica lui, Leonard Cohen a publicat mai multe volume de poezii și câteva romane. Premiul primit de Cohen este unul din cele opt premii pe care fundația le acordă în fiecare an. Ceremonia are loc în orașul Oviedo, capitala regiunii Asturia, iar premiile sunt acordate de Prințul Felipe. Artistul canadian a reușit să câștige premiul în fața unor scriitori importanți din țări ca Argentina, Franța, Austria, Mexic sau Marea Britanie. Printre laureații din anii trecuți se numără Gunther Grass și Arthur Miller. Leonard Cohen a susținut, până în acest moment, două concerte în țara noastră. Aproape 10.000 de oameni l-au ascultat pe artist în 2009, într-un recital de trei ore în care a cântat cele mai frumoase melodii din repertoriul lui și a ieși de trei ori pentru bis.

Ne puteți urmări și pe Google News