Recalcularea pensiilor. Majorarea, condiționată de doi factori esențiali

Recalcularea pensiilor. Majorarea, condiționată de doi factori esențiali Recalcularea pensiilor. Sursa foto: Arhivă EVZ

Începând cu 1 septembrie, va intra în vigoare noua lege a pensiilor. Conform acestei legi, peste trei milioane de români ar urma să beneficieze de o recalculare a pensiilor, ceea ce ar duce la creșterea acestora.

Prin urmare, după cum arată legea pensiilor, ajustarea veniturilor se va realiza prin indexarea cu rata inflației, la care se va adăuga 50% din creșterea reală a salariului mediu brut pentru anul calendaristic precedent, similar cu prevederile legii anterioare. Majorarea pensiilor se va efectua anual, în luna ianuarie.

Marius Budăi explică noile modificări aduse de legea pensiilor

O modificare importantă este legată de ajustarea pensiilor, care va fi asociată acum cu creșterea veniturilor la bugetul asigurărilor sociale sau cu rata inflației.

În acest context, Marius Budăi, fost ministru al Muncii, a detaliat principalele modificări introduse de legea pensiilor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Conform spuselor sale, ajustarea va fi determinată de variația ratei inflației și de evoluția salariului mediu brut pe teritoriul țării, formula urmând să ofere procentul corespunzător.

Budăi spune că deși nu putem anticipa exact nivelul inflației în prezent, se pot face estimări.

La final de an cunoaștem exact creșterea reală a salariului brut pe țară, dar și inflația.

Sunt două elemente în această formulă care vin să lege de realitate această creștere. Una este inflația pentru a putea apăra nevoie de cumpărare. Și a doua, cu cat economia noastră va crește, cu atât salariul mediu brut va crește și atunci va fi o creștere mai mare”, a spus fostul ministrul al Muncii despre legea pensiilor, potrivit antena3.ro.

Marius Budăi. Sursa foto: Razvan Valcaneantu

Toate pensiile vor fi recalculate de la 1 septembrie

Legea prevede reevaluarea tuturor pensiilor, inclusiv celor deja în plată, utilizând o formulă fără coeficienți de ajustare, programată să intre în vigoare la 1 septembrie 2024.

Dacă, în urma reevaluării, cuantumul pensiei rezultate este mai mic decât cel actual, se va menține suma actuală.

O modificare importantă adusă de legea pensiilor este că cei care doresc să continue să lucreze după ce au atins stagiul minim de cotizare de 25 de ani vor primi puncte suplimentare. Totul cu scopul de a încuraja prelungirea carierei profesionale.

Pensionari

Pensionari. Sursa foto: arhivă EVZ

Pentru fiecare an lucrat în plus după atingerea stagiului de cotizare de 25 de ani, o persoană va primi următoarele bonusuri în puncte:

  • 0,50 puncte pentru fiecare an realizat peste 25 de ani;
  • 0,75 puncte pentru fiecare an realizat peste 30 de ani;
  • un punct pentru fiecare an realizat peste 35 ani.