Cele două tipuri de televizoare arată la fel, însă fiecare tehnologie are punctele ei forte.

Atât plasmele, cât şi LCDurile vă pot oferi o experienţă vizuală deosebită la preţuri din ce în ce mai accesibile. Totuşi, deşi cele două tipuri de televizoare arată la fel, fiecare tehnologie are avantajele şi dezavantajele ei. Spre exemplu, televizoarele LCD au o durată de viaţă mai mare şi sunt mai rezistente. Cele cu plasmă punctează prin rapiditatea cu care imaginea este transmisă pe ecran şi prin contrastul foarte mare al imaginilor prezentate.

În ultimii ani, scăderea preţului la televizoarele LCD a fost însoţită şi de scăderea preţului la cele cu plasmă. Acum, poate fi achiziţionat un televizor modern începând de la 1.000 de lei. În România, cel mai bine vândute plasme sunt cele marca Panasonic, iar liderul pe segmentul de LCD este brandul Samsung.

Plasmele, performante, dar fragile

Primele televizoare cu plasmă au apărut în 1997, după zeci de ani de cercetări dedicaţi tehnologiei. Principiul de funcţionare este următorul: mici celule care conţin o mixtură de gaze inerte (neon şi xenon) sunt aşezate între două paneluri de sticlă. Această combinaţie de gaz este transformată, cu ajutorul curentului electric, în plasmă, care excită substanţa fosforescentă de pe spatele fiecărei celule pentru a emite lumină. Dimensiunile diagonalelor la plasme variază în general între 42 şi 70 de inchi, însă există şi modele cu diagonale foarte mari, de până la 150 de inchi.

La modelele mai vechi şi la unele mai ieftine, apare problema imaginilor arse. Acest fenomen poate fi întâlnit atunci când pe ecran a fost afişată mai multă vreme o imagine statică (spre exemplu, o fotografie digitală sau clasamentul într-o competiţie). Atunci când se schimbă cadrul, pe ecran se pot sesiza vag urme ale imaginii respective. Cele mai noi televizoare cu plasmă folosesc o tehnologie de schimbare a pixelilor - imaginea se miş- că imperceptibil pe ecran - pentru a evita apariţia imaginilor arse. Marele avantaj al plasmelor este calitatea imaginilor, greu de egalat de tehnologiile alternative. Durata de viaţa obişnuită a acestor televizoare este de 20.000-30.000 de ore de funcţionare continuă. Foarte important: plasmele trebuie transportate şi instalate cu foarte mare grijă deoarece sunt fragile.

LCD-urile ţin mai mult, dar au contrast mai mic

Imaginea pe un monitor cu cristale lichide se formează prin trecerea unor cantităţi variabile de lumină albă de intensitate fixă printr-un filtru activ. Astfel, elementele de culoare roşie, verde sau albastră ale unui pixel (n.r. - cea mai mică unitate a unei imagini) sunt obţinute prin filtrarea luminii albe.

Diagonalele obişnuite la LCDuri variază între 15 şi 70 de inchi. Cu cât diagonalele sunt mai mari, cu atât costurile unui astfel de televizor sunt mai piperate. Contrastul LCD-urilor este mai slab decât cel al plasmelor. De asemenea, acestea nu reproduc la aceeaşi calitate negrul foarte întunecat sau griul închis. Deoarece timpul de răspuns al ecranelor LCD este mai redus decât cel al plasmelor, în cazul cadrelor care se schimbă foarte repede, de exemplu într-un film de acţiune, este posibil (la unele modele) să apară blururi ale ecranului - imagini fantomă, cum mai sunt numite.

La fel ca şi la plasme, aceste neajunsuri sunt din ce în ce mai rar întâlnite la modelele de ultimă generaţie. LCD-urile sunt imune la fenomenul imaginilor arse şi sunt mai uşor de vizualizat în camere cu multă lumină. Este bine de ştiut şi că LCD-urile sunt mai subţiri în general ca plasmele şi mai uşoare, fiind ideale pentru a fi montate pe perete. Un alt avantaj este acela că se încălzesc mai greu. Durata de viaţă a unui LCD este de 50.000- 60.000 de ore de funcţionare neîntreruptă.

Care sunt alternativele

Pentru cei care nu sunt mulţumiţi de plasme sau LCD-uri, există alte două tehnologii: DLP (Digital Light Processing) şi CRT (Cathode Ray Tube), folosită la televizoare clasice. Tehnologia DLP, pusă la punct de compania americană Texas Instruments, este un competitor din ce în ce mai puternic pe segmentul HD, pentru LCD-uri şi plasme. Principiul de funcţionare are la bază milioane de oglinzi microscopice. În ceea ce priveşte CRT, tehnologia bazată pe tuburi catodice încă nu se predă, deoarece există şi astfel de televizoare capabile să redea conţinut de înaltă definiţie. GHID

Ce contează la un televizor

> Diagonala. Nu vă veţi putea bucura de conţinut video de înaltă calitate privind la un televizor cu diagonala mică. Ideal ar fi ca diagonala televizorului să depăşească 40 de inchi (un metru).

> Contrastul. Este acea funcţie a ecranului care face ca un obiect redat sa fie mai uşor de distins între alte obiecte. Astfel, un alb strălucitor nu trebuie să determine în imagine un negru neclar, slab.

> Rezoluţia. Aceasta se exprimă fie prin numărul de pixeli care compun imaginea sau ca numărul de coloane şi de linii ale matricei. Mai simplu, este numărul de detalii pe care imaginea îl poate surprinde. Încercaţi să optaţi pentru un televizor cu o rezoluţie cât mai mare.

> Raportul de vizualizare. Acesta descrie raportul existent între lăţimea şi înălţimea ecranului. Un ecran conven- ţional are un raport de 4:3, pe când cele late sau ultralate au un raport ce ajunge până la 16:9. Conţinutul DVD se vede mult mai bine pe astfel de rapoarte.

> Intrări pentru periferice. Cu cât numărul acestor intrări este mai ridicat, cu atât mai multe dispozitive vor putea fi cuplate la televizor (card de memorie, cameră foto, video, DVD player).