Lajos vrea să prostească pe toată lumea

Lajos vrea să prostească pe toată lumea

După ce a favorizat-o pe Dinamo în meciul de la Mediaş, arbitrul susţine că a fluierat corect. CCA l-a suspendat până la finele sezonului.

Liderul Dinamo a obţinut doar un rezultat de egalitate (1-1), sâmbătă, la Mediaş, chinuindu-se în faţa codaşei Gaz Metan. Meciul a declanşat un scandal uriaş, din pricina arbitrajului, care a fost favorabil „câinilor”. După ce oaspeţii au deschis scorul prin Pârvulescu (minutul 4), Dinamo a egalat graţie loviturii de cap a lui N’Doye (minutul 19), dar a suferit pe toată durata primei reprize, fiind masată în propriul careu de echipa lui Cristi Pustai. „Câinii” au plecat cu un punct de la Mediaş şi pentru asta trebuie să-i mulţumească „centralului” Tiberiu Lajos.

Formaţia antrenată de Mircea Rednic a fost iertată de un penalty clar ca lumina zilei şi de nu mai puţin de trei eliminări! Arbitrul timişorean a închis ochii la henţul clar făcut de fundaşul dinamovist Cosmin Moţi, care a oprit cu mâna mingea şutată spre poarta goală de Boaru, deşi decizia corectă ar fi fost penalty şi eliminare. Acesta l-a iertat apoi şi pe Izvoranu de al doilea cartonaş galben, după ce dinamovistul a şutat nervos în minge, şi a repetat gesturile de clemenţă în repriza a doua, când Papa Malick l-a lovit cu talpa în zona genitală pe Todea. „Greşelile lui sunt evidente”

Prestaţia scandaloasă a lui Tiberiu Lajos l-a determinat pe şeful Comisiei Centrale a Arbitrilor să taie în carne vie. „Lajos a fost suspendat din toate competiţiile până la şedinţa Biroului Executiv, care va avea loc la sfârşitul acestei luni. Atunci se va decide cel mai probabil reţinerea lui de la delegări până la sfârşitul acestui campionat! Greşelile lui sunt evidente, le-a văzut toată lumea”, ne-a declarat ieri Gheorghe Constantin, preşedintele CCA. Deşi toţi specialiştii îl indică drept vinovat, Tiberiu Lajos e senil. El afişează o atitudine stupefiantă, încercând să prostească pe toată lumea prin explicaţiile penibile pe care le oferă pentru deciziile controversate pe care le-a luat în partida de la Mediaş. 

LIGA I   GAZ METAN - DINAMO .............1-1 Marcatori: Pârvulescu (4) / N’Doye (18)

GAZ METAN: Vâtcă 6 - Fl. Lazăr 6, Markovici 6, Hoban 6, Edson 6 - Dudiţă 8, Todea 5, Kubala 6 (79, R. Zaharia), Pârvulescu 7 - Prodan 6 (66, Bud 5), Boaru 6 (72, Buzean 5). Antrenor: Cristi Pustai

DINAMO: Lobonţ 6 - Scarlatache 4, Tamaş 5, Moţi 5, Diabate 4 - Ze Kalanga 4 (46, Malick 5), N’Doye 7, Izvoranu 4 (46, Boştină 5) - Dănciulescu 5 - M. Niculae 5, Cl. Niculescu 5 (70, Homei 4). Antrenor: Mircea Rednic

Stadion: „Gaz Metan” - Mediaş; Spectatori: 5.000; Arbitri: T. Lajos 4 - Cr. Nica 5, O. Maier 5 

SUSPECT „Vâlcea”: „Lajos a mai fluierat pro-Dinamo!”

Greşelile flagrante comise de Tiberiu Lajos în partida dintre Gaz Metan şi Dinamo l-au făcut pe Gheorghe Constantin, şeful CCA, să-l suspecteze pe acesta că erorile sale ar fi fost premeditate. „Nici nu mai contează cum se scuză Lajos. A văzut toată lumea ce a făcut. El nu este la prima prestaţie pro-Dinamo, iar acest lucru dă de gândit! Asemenea greşeli sunt inadmisibile pentru un arbitru cu asemenea experienţă.

E greu să le justifici în vreun fel”, ne-a declarat Costică „Vâlcea”, aflat într-un conflict mocnit cu Ionuţ Lupescu, directorul general al FRF. „Neamţul” este socotit paravanul dinamoviştilor la federaţie. Tiberiu Lajos este, alături de Sorin Corpodean, unul dintre ultimii mohicani din vechea gardă a arbitrilor corupţi, parte din celebrul „corp de balet”. Respectivii şi-au făcut o reputaţie din prestaţiile „la comandă”, pe care le-au executat de-a lungul carierei. Conducătorii care îi au sub sfera lor de influenţă par hotărâţi să le valorifice „potenţialul” până în ultima clipă.  INTERVIU „Am fluierat ce-am văzut”

Telefonul EVZ l-a găsit ieri pe Tiberiu Lajos foarte liniştit, deşi controversele pe marginea prestaţiei sale de la Mediaş s-au înteţit pe durata zilei de ieri. Arbitrul timişorean îl va acţiona în judecată pe Gigi Becali, care sugerase că a primit 50.000 de euro ca să o favorizeze pe Dinamo. 

EVZ: Domnule Lajos, toată lumea vă acuză că aţi favorizat Dinamo la Mediaş. Cum comentaţi?  Tiberiu Lajos: N-am ţinut partea lui Dinamo, eu sunt un arbitru care nu face compromisuri. Am fluierat ce-am văzut! 

Pe reluări se văd un penalty pentru Mediaş şi trei eliminări pentru Dinamo...  Încă nu am văzut imaginile de la fazele respective. 

Tot fotbalul românesc v-a sărit în cap şi n-aţi avut curiozitatea să vedeţi reluările?  Nu am avut timp.

„Am văzut că Moţi a atins mingea cu mâna!” Povestiţi-ne atunci ce aţi văzut în timpul meciului...  La faza în care s-a cerut penalty am văzut că mingea l-a lovit în mână pe Moţi, dar am considerat că nu a fost henţ intenţionat şi că mingea a fost şutată de la o distanţă prea mică. În cazul lui Izvoranu, am fluierat cu o mică întârziere ofsaidul şi probabil de aceea jucătorul a şutat în minge. Nu l-am considerat un gest nesportiv şi de aceea nu am acordat cartonaş galben. „Todea a fost lovit în testicule, dar el se văita de genunchi”  O altă situaţie incriminată este cea în care Papa Malick îl loveşte pe Todea. Nu se impunea eliminare, mai ales că dinamovistul avea deja un galben? Eram foarte aproape de fază şi am văzut că ambii jucători au atacat mingea cu piciorul sus. S-a spus că Todea a fost lovit în testicule, dar el se văita de genunchi. 

Reluările vă contrazic în mod flagrant. Todea are ambele picioare pe gazon, în timp ce Malick îl loveşte violent cu talpa. După cum vă spuneam, nu am văzut reluările. Nici nu ştiu dacă o să mă uit la ele. O să plec la părinţi, pentru că fratele meu a murit acum două săptămâni şi trebuie să fiu acolo. 

CONFLICT Muzicianul Mircea Rusu: „Dinamoviştii ţin lecţii de moralitate, dar nu şi-au plătit imnul!”

Cântăreţul Mircea Rusu, cel care a compus imnul echipei de fotbal Dinamo Bucureşti, „Câini până la moarte”, va da în judecată gruparea din Ştefan cel Mare pentru neplata drepturilor de autor. Rusu ne-a declarat ieri că a luat această decizie după ce a citit în paginile EVZ faptul că Dinamo solicită în instanţă Partidului Democrat din Republica Moldova suma de 150.000 de euro, deoarece politicienii de peste Prut au folosit melodia fără a avea acceptul oficialilor „roş-albi”. Compozitorul a mai spus că vrea să dea în judecată şi partidul din Republica Moldova.

“Vreau să vă anunţ că FC Dinamo şi Partidul Democrat din Moldova vor face obiectul unui proces. Ceea ce se întâmplă acum este specific românesc. Ditamai echipa, care ţine lecţii de moralitate şi vorbeşte de respectarea legii, nu şi-a plătit imnul. Am văzut că vor 150.000 euro de la moldoveni, însă ei nu mi-au dat mie 20.000 euro, cât stabilisem prin contract”, ne-a declarat Rusu, primar în localitatea mureşeană Band. „Nu au niciun respect”  Rusu este dezamăgit de atitudinea preşedintelui Consiliului Director al clubului Dinamo, Nicolae Badea, care nu a onorat contractul încheiat în 2007 - care avea ca termen scadent luna aprilie a anului 2008. “Eu am avut pretenţie mai mult decât elegantă, dar acum o să le cer 250.000 de euro. Practic, ei îmi arată că n-au niciun fel de respect pentru cei care compun aceste melodii. Probabil îi cred nişte lăutari care nu au habar de nimic”, a mai afirmat Rusu.

Badea motiva că suma de 150.000 de euro cerută în instanţă are ca justificare tocmai dorinţa de a da un exemplu împotriva plagiatorilor, „să-i descurajăm şi pe alţii”. Cântăreţul sugerează că formaţia din Ştefan cel Mare nu a dat pentru prima oară semne de neseriozitate în relaţia cu el. Totodată, Rusu spune că piesa “Câini până la moarte” nu a fost compusă pentru a deveni imnul oficial al dinamoviştilor, fiind doar o simplă melodie pentru club.   “Asta până când, într-o zi, m-am trezit că Dinamo a făcut un videoclip piesei, care a apărut pe Antena 1 fără ca eu să fiu anunţat. Am încheiat apoi acel contract, pe care Dinamo nu şi l-a onorat”, a explicat Mircea Rusu. (Cristi Ciupercă)

Ne puteți urmări și pe Google News