Părinţii care vor să-şi înscrie copiii în clasa I ori în cea pregătitoare, chiar dacă cei mici nu au împlinit vârsta prevăzută de lege, au dreptul să facă acest lucru. Cu o singură condiţie: ca cei mici să treacă un test de evaluare psihosomatică.
Pentru a primi undă verde pentru clasa I ori cea pregătitoare, micuţii trebuie să răspundă corect la cel puţin 75% din întrebări.

Doar cu acceptul părintelui

Aura Stănculescu, psiholog şi director al Centrului Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională (instituţie care organizează evaluările), precizează că prin testare se verifică următoarele aspecte: cognitiv, socio-afectiv, motor şi verbal.

Celor mici li se cere să numere, să recunoască anumite culori, să spună anotimpurile, etc. Întrebările nu sunt standard, psihologul le poate varia, în funcţie de situaţie.

"Fiecare specialist se poate orienta în formularea întrebărilor, nu trebuie să fie aceleaşi pentru toţi copiii, important e să fie respectate cele patru criterii", mai spune Aura Stănculescu.

Testul pentru clasa I este alcătuit din 25 de întrebări, iar cel pentru clasa pregătitoare, din 20.

Fără contestaţii

"Nu durează mai mult de zece minute, iar testarea se face în prezenţa unui părinte sau a unui tutore. Copilul nu poate fi evaluat fără acceptul părintelui", precizează Cristian Alexandrescu, şeful Inspectoratului Şcolar General al Municipiului Bucureşti.

Rezultatul evaluării este comunicat în scris a doua zi după testare şi poate fi ridicat de la centrul care a realizat evaluarea, în intervalul orar 16-20.

Conform legii, părinţii nu au dreptul să conteste rezultatul.

Înscrierile la şcoală şi clasa pregătitoare încep în martie

Procedura se încheie în 29 februarie 2012, iar înscrierile în clasa I şi în cea pregătitoare încep în 5 martie.

Listele de preînscriere făcute de şcoli până la această dată sunt ilegale, iar începând din acest an procedura de înscriere se face informatizat, în aşa fel încât factorul subiectiv să fie diminuat.

O altă noutate este faptul că acesta este primul an în care înscrierea la şcoală se face în patru etape. Locul este garantat pentru cei ce doresc să studieze la şcoala de circumscripţie, iar cei ce solicită să înveţe într-o altă instituţie decât cea din apropiere se pot înscrie în limita locurilor disponibile.

75% din răspunsurile copiilor
trebuie să fie corecte. Altfel, sunt trimişi în grupa mare