La furat de motoare de avion în Franţa

La furat de motoare de avion în Franţa

Judecătorii Curţii de Apel Craiova au decis ieri arestarea, pentru 29 de zile, a omului de afaceri Mihai Ciochină, din Drobeta Turnu-Severin, pe numele căruia exista un mandat european de arestare emis de autorităţile din Franţa.

„Mâine (astăzi - n.r.) va fi întrebat dacă doreşte sau nu să fie predat autorităţilor franceze.

Poate să ceară să nu fie predat, însă numai în condiţiile prevăzute de legea cooperării judiciare“, explică judecătorul Aurel Ilie, purtător de cuvânt al Curţii de Apel Craiova.

Mihai Cochină este acuzat că a săvârşit 18 infracţiuni de furt în bandă organizată în oraşul francez Nantes. Împreună cu alţi doi români, Cochină a furat motoarele unor avioane ultrauşoare, pe care le trimiteau apoi în estul Europei, unde erau puse la vânzare pe internet. „Prejudiciul estimat este de aproximativ trei milioane de euro“, susţine Karin Sică, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mehedinţi.

Ne puteți urmări și pe Google News

În faţa judecătorilor craioveni, Mihai Cochină a susţinut ieri că este nevinovat. „Nu am furat nimic din Franţa“, a declarat ieri Cochină. De altfel, avocatul său susţine că procurorii se bazează pe dovezi circumstanţiale.

„Se bazează doar pe declaraţiile a două persoane, care au fost arestate în Franţa. Nu ştim în ce condiţii s-au luat acele declaraţii“, susţine avocatul lui Mihai Cochină.

În Drobeta Turnu-Severin, Mihai Cochină este cunoscut drept un prosper om de afaceri, care patronează unul dintre cele mai frecventate cluburi din oraş.

De altfel, Cochină deţine şi un avion de mici dimensiuni.