Evenimentul Zilei > Actualitate > Kusturica a înmormântat „cel mai prost film al lumii“
Kusturica a înmormântat „cel mai prost film al lumii“

Kusturica a înmormântat „cel mai prost film al lumii“

Superproducţia „Greu de ucis 4“ a fost „înmormântată“ în deschiderea „Festivalului de Film şi Muzică Küstendorf“, primul festival interna- ţional de gen al anului 2008, iniţiat de regizorul şi muzicianul sârb Emir Kusturica.

Evenimentul, care se derulează în perioada 14-21 ianuarie, are loc în satul Drvengrad, Mokra Gora, construit de Emir Kusturica însuşi în urmă cu trei ani. Lumea strânsă în vârful muntelui, în frunte cu Emir Kusturica şi primministrul Serbiei, Vojislav Kostunica, au dus la „groapă“ filmul care îl are ca protagonist pe Bruce Willis.

„Înmormântarea“ a avut loc după toate legile ritului, cu un preot care a însoţit sicriul în care au fost depuse cele patru role ale filmului. Cu surle, trâmbiţe, lăutari, popi şi bocitoare, astăzi a fost depus la locul de veci, în „cimitirul filmelor proaste“, „cel mai prost film al tuturor timpurilor“, după cum a menţionat Kusturica. Funeraliile au fost „acompaniate“ de un cor de bocitoare şi de formaţia cu care cântă, de regulă, regizorul, „The No Smoking Orchestra“.

„Funeralii“ cu Nickita Mihalkov

Din „alaiul mortuar“ a făcut parte şi legenda cinematografiei ruseşti, regizorul Nickita Mihalkov, ale cărui filme vor fi proiectate într-o secţiune specială, „Retrospective of Greatness“, în decursul festivalului.

Festivalul cu ouă de aur

Festivalul de Film şi Muzică „Küstendorf“ se află la prima ediţie şi este dedicat tinerilor regizori independenţi. Satul Drvengrad a fost construit în anul 2005, după planurile lui Emir Kusturica, realizate iniţial pentru scenografia filmului „Viaţa e un miracol“. Satul, care cuprinde mai multe case, o biserică, o cofetărie, un restaurant, casa în care regizorul trăieşte din 2006 (dotată cu piscină, bibliotecă şi un cinematograf subteran) şi un magazin, este situat la 200 de kilometri de Belgrad, în munţii Zlabitor din vestul Serbiei.

În acest decor i-a invitat Kusturica pe participanţii la prima ediţie a festivalului său. Juriul va fi prezidat de controversatul scriitor austriac Peter Handke, iar trofeele puse în joc sunt: Oul de Aur, Oul de Argint şi Oul de Bronz. Kusturica a subliniat că „este un festival fără nicio reclamă, care se dedică exclusiv autorilor de film“.

În competiţie vor rula 33 de filme ale unor tineri cineaşti din ţări precum Cuba, Statele Unite, Italia, Serbia, Anglia, Franţa, Cehia sau Grecia. În afara competiţiei, la secţiunea „Tendinţe Contemporane“ vor rula şi două filme româneşti: „California Dreamin’ (Nesfârşit)“, al lui Cristian Nemescu, şi „432“, al lui Cristian Mungiu. La secţiunile de muzică ale festivalului nu va evolua nicio formaţie din România.

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: