Kievul cere ca Rusia să nu mai aibă drept de veto la ONU
- Ana Sârbu
- 23 februarie 2017, 00:00
Ministrul ucrainean de Externe, Pavel Klimkin, a propus eliminarea dreptului de veto al Rusiei în Consiliul de Securitate al ONU, în cazul deciziilor referitoare la situaţia din Ucraina, motivând că Moscova ar fi direct implicată în conflictul din regiunea Donbas.
Reforma Consiliului ONU
„Este necesar să reformăm de urgenţă Consiliul de Securitate pentru a elimina abuzul de dreptul de veto. Consiliul de Securitate ar trebui să aibă capacitatea de a aborda în mod eficient conflictele sângeroase, indiferent de posibila prezenţă a unui stat implicat în conflict la aceasta masă”, a declarat Klimkin, conform Mediafax. El a adăugat că „nu mai este acceptabil ca paragraful 3 al articolului 27 din Carta (ONU), în speță „o parte implicată în dispută ar trebui să se abţină de la vot”, să fie în continuare ignorat în mod flagrant.
Klimkin a mai spus că „agresiunea (rusă) împotriva Ucrainei vizează și unitatea transatlantică și europeană ca elemente de bază ale securităţii globale”.
Anterior, fostul ambasador rus la ONU, Vitali Churkin, decedat recent, declarase că orice inițiativă care aduce atingere dreptului de veto al celor cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate este inacceptabilă pentru Rusia.
Ianukovici cere ajutorul lui Trump
Pe de altă parte, fostul preşedinte ucrainean, Viktor Ianukovici, refugiat în Rusia, l-a îndemnat pe preşedintele american Donald Trump, într-o scrisoare, să acţioneze pentru a opri războiul din estul Ucrainei, provocat în parte, în opinia lui, de acțiunile „iresponsabile” ale fostei administrații Barack Obama.
În scrisoare, Ianukovici îl îndeamnă pe Trump „să ia măsuri urgente şi exhaustive” pentru a pune capăt ostilităţilor în estul Ucrainei, unde războiul a făcut peste 10.000 de morţi, din martie 2014 până în prezent.