Kelemen Hunor: Votul uninominal este o catastrofă

Kelemen Hunor: Votul uninominal este o catastrofă

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a catalogat drept o catastrofă propunerea USL privind votul uninominal pur şi consideră că este necesar un sistem de vot proporţional.

"Este o catastrofă pentru România, o catastrofă politică, un tzunami politic. 22 de ani a funcţionat un sistem care a asigurat o reprezentare proporţională, aşa cum funcţionează peste tot în Europa, mai puţin în Marea Britanie, dar şi ei se gândesc la o reformă a sistemului electoral. Dacă au fost lucruri care n-au funcţionat în România, totuşi sistemul electoral a funcţionat şi funcţionează bine, indiferent despre care sistem vorbim - vot pe listă sau uninominalul care a fost începând din 2008", a declarat Kelemen Hunor.

Preşedintele UDMR a adăugat că sistemul de vot propus de USL poate da rezultate dezechilibrate şi că formaţiunea sa va face tot ce-i stă în putinţă pentru ca respectiva propunere să nu fie adoptată.

"Nu este de acceptat şi nu vom susţine un sistem care va da un rezultat dezechilibrat. Cam 20-25% din electorat va rămâne fără reprezentare politică în parlament. Nu este de acceptat aşa ceva", a subliniat Kelemen Hunor.

Ne puteți urmări și pe Google News