Jurnalistă agresată de un funcţionar public

Jurnalistă agresată de un funcţionar public

O jurnalistă de la un ziar local din Tecuci, judeţul Galaţi, a fost agresată şi ameninţată de un funcţionar public chiar în sediul primăriei. Incidentul s-a petrecut chiar în cadrul şedinţei Comisiei de Disciplină a Primăriei Tecuci, întrunită pentru a discuta un incident asemănător ce a avut loc în luma mai, când jurnalista Anca Dumitriu a fost ameninţată de funcţionarul public Mihai Constantin.

"Pe 11 mai, în timp ce mă aflam la primărie, pentru a mă interesa în legătură cu o cerere depusă la Registratură şi discutam cu o doamnă de acolo, a intervenit în discuţie şi Mihai Constantin, funcţionar public în acelaşi departament. Mi-a zis să îmi văd de treaba, cererea e lăsată la maculatură şi să-mi văd de drum. I-am zis să nu-mi vorbească aşa, pentru că este funcţionar public şi se află şi în timpul serviciului. Am salutat şi am dat să ies din birou. N-am apucat să închid bine uşa, că Mihai Constantin s-a repezit asupra mea", povesteşte jurnalista Anca Dumitru. Incidentul a escaladat foarte rapid, mai spune jurnalista. "A început să mă îmbrâncească şi să ţipe la mine că îmi arată el ce fel de funcţionar public este. A început să mă înjure ca un birjar şi continua să mă îmbrâncească. A apărut şi gardianul de la primărie, care se uita fără să ia vreo măsura. L-am întrebat atunci pe gardian dacă sună el la 112 sau eu. Răspunsul a fost: "Păi sună tu, eu nu am cum să intervin. Cine sunt eu să sun la 112?! Nu ştiu, nu mă bag!". Am sunat, bineînţeles eu la 112", îşi continuă povestea jurnalista. Spectacolul a continuat şi după apariţia poliţiştilor. "Au venit doi agenţi, iar de faţă cu ei, Mihai Constantin a continuat să mă înjure birjăreşte şi să mă ameninţe că dacă îmi dă una, termină definitiv cu mine şi ziariştii sunt cea mai jegoasă rasă de pe faţa pământului şi o să termine el cu toţi", conchide Anca Dumitriu.

Cea mai gravă sancţiune, excluderea

Contactat telefonic pentru a-şi preciza punctul de vedere, Mihai Constantin a afirmat, înainte de a întrerupe nervos discuţia, că "nu este adevărat că am ameninţat. De fapt, eu am fost ameninţat". Asta în condiţiile care funcţionarul public are aproape 1,85 metri înălţime şi în jur de 100 de kilograme, iar jurnalista care l-ar fi ameninţat are 1,60 metri înălţime şi în jur de 40 de kilograme. La rândul său, primarul Eduard Finkelstein ne-a declarat că sancţiunile pe care le riscă funcţionarul public merg de la o simplă mustrare până la desfacerea contractului de muncă. "În astfel de cazuri depinde de gravitatea faptei şi de dovezile aduse în faţa Comisiei de Disciplină. Se poate acorda o mustrare scrisă, reducerea cu 10 % a salariului şi se poate ajunge până la scoaterea din rândul funcţionarilor publici", ne-a declarat Finkelstein. În legătură cu acest caz, gardianul public, Andrei Gabriela, a fost deja sancţionată disciplinar pentru că nu a avut atitudine corespunzătoare în cazul incidentului din 11 mai.

Ne puteți urmări și pe Google News