Judecătoriile din Vâlcea, blocate de un protest al magistraţilor

Judecătoriile din Vâlcea, blocate de un protest al magistraţilor

Magistraţii de la judecătoriile din judeţul Vâlcea îşi întrerup zilnic activitatea timp de două ore în semn de protest faţă de reducerea salariilor cu 25% şi faţă de decizia guvernului de a trece inspecţia judiciară în subordinea Parlamentului.

Astfel, activitatea judecătorilor din judeţul Vâlcea este zilnic suspendată timp de două ore, iar procesele sunt amânate. Şi arhiva şi registratura funcţionează doar două ore pe zi din patru, iar oamenii care vin cu treburi la instanţă, dar şi avocaţii sunt nevoiţi să aştepte în faţa uşilor închise. "Nu putem să consultăm dosarele pentru că arhiva este închisă. Este deranjant că suntem ţinuţi pe loc din cauza protestelor", susţine un avocat vâlcean. Petre Marcu, de 71 de ani, a venit cu rata de la Dănicei încă de la ora 8.00 pentru a fi sigur că este în sală când se strigă dosarul său. "Mă judec cu un văr pentru o bucată de pământ. Aşteptam să îmi vină rândul când, la ora 10.00, judecătorii au ieşit din sală şi au spus că se întorc la 12.00. Problema este că eu nu mai am cu ce să mă duc acasă, la 13.00 este ultimul autobuz şi dacă nu-l prind dorm în autogară", spune bătrânul Nu renunţă la revendicări Judecătorii sunt nemulţumiţi de reducerea salariilor cu 25 de procente, dar şi de refuzul guvernului de a pune în aplicare Legea 247/ 2005, care este suspendată, şi prin care gestionarea bugetului judecătoriilor să treacă de la Ministerul Justiţiei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. De asemenea, ei mai cer ca guvernul să nu îşi asume răspunderea pe legea prin care inspectia judiciară, instituţia cea care îi poate trage la răspundere pe magistraţii care greşesc, să fie trecută în subordinea Parlamentului României. "Protestul a fost determinat de opacitatea reprezentantilor puterilor legislative şi executive care au refuzat în mod constant să ne ia în calcul revendicările. Până când nu vor manifesta deschidere şi nu vor înţelege exact rolul judecătorilor într-o societate democratică noi vom protesta zilnic. Mi se pare absurd ca puterea judecătoresacă să fie la mâna unui om numit politic, aşa cum este ministrul justiţiei", susţine Bogdan Mateescu, purtător de cuvânt al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea. Magistraţii sunt decişi să radicalizeze protestul în cazul în care revendicările lor nu vor fi soluţionate în cel mai scurt timp. Astăzi, li s-au alăturat protestului şi magistraţii de la Tribunalul Vâlcea care vor protesta şi ei timp de o oră pe zi.

Ne puteți urmări și pe Google News