Pentru Corina lucrurile au stat cu totul altfel. Nimic n-o legase de cea care o născuse, nici măcar un nume.Copil, nedorit, ascuns și sugrumat printre fuste largi, în burta unei adolescente de 16 ani, trăise doar din pricina unui noroc chior. Maică-sa, chinuită de durerile nașterii, se ascunsese în spatele unei ghene de gunoi, ca să poată ascunde urmele mai degrabă. Nimeni nu știuse că era gravidă, nici măcar iubitul ei.

Numai că soarta avea alte planuri cu copilul încă nenăscut.Un vecin care trecea pe acolo a văzut-o pe fată plină de sânge și cu un cap de copil ce se chinuia să iasă la suprafață cu riscul de a-i frânge mamei mijlocul. Omul a ajutat-o cum s-a priceput mai bine, iar Corina a văzut lumina zilei în miros de varză acră, stricată.

Mama și pruncul ei au ajuns, în cele din urmă, la spital. Până să alerteze direcția de asistență socială, mama Corinei a dispărut. În urma ei a rămas un pui de om, cu chipiul curat și ochii albaștri ca cerul. Ochii maică-sii – asta era toată averea ei.

– Doamne, ce copil frumos ! își spuneau asistentele.

– Mi-e așa o milă de ea . Măc ar de i-ar găsi o familie.

Corina plângea mult, iar fața și mânuțele i se încrețeau mereu udate de lacrimi. În primii ani de viață a schimbat trei asistenți maternali. Chipul ei angelic contrasta puternic cu firea dificilă și bolnăvicioasă a copilei. Refuza să mănânce, cu greu rostea câteva cuvinte doar de ea înțelese, nopțile îi erau chinuite de coșmaruri, iar sănătatea îi era din ce în ce mai fragilă. Cu timpul, amprenta abandonului începuse să-i asprească trăsăturile, iar pielea ce-i atârna pe oasele plăpânde și nehrănite o făceau să pară un copil bătrân.

Pe la vârsta de șase ani, când nimeni nu mai spera să se aleagă ceva bun de soarta ei, o familie de medici s-a hotărât să o adopte. Procedura a fost greoaie și descurajantă, dar oamenii o îndrăgiseră și erau hotărâți să nu renunțe.Corina avea să devină copilul lor.

Anii s-au scurs, fata a crescut frumos.Masca orfelinatului și a abandonului îi căzuse demult. În locul ei, renăștea un chip senin și un temperament ce începea să se domolească. Demonii ce-i tulburau somnul dispăruseră și ei. N-a putut niciodată să le spună părinților adoptivi mamă și tată, dar dragostea pentru ei compensa lipsa acestor două cuvinte.

– Mimi , tu ai cunoscut-o pe mama mea biologică? A întrebat-o Corina într-o zi,

– Din păcate nu , sau din fericire. Nici nu știu cum ar fi fost mai bine.

– Nici pe tata?

– Când te -am găsit noi , nimeni nu-ți cunoștea părinții .Tot ce nu s-a spus a fost că mama ta era minoră și te-a abandonat la spital .A încer cat să nască lângă o ghenă de gunoi și a găsit-o cineva. Mai multe nu am putut afla.

– Crezi că dacă m-aș f ace detectiv aș reuși să o găsesc?

– La ce ți-ar folosi, Corina? Au trecut 15 ani de atunci.

– Așa , pur și simplu . Nu te teme , Mimi, nu te-aș da pe zece mame.

Femeia a strâns-o în brațe. Știa că momentul acesta va veni într-o zi. Ar fi vrut să-i poată oferi Corinei mai multe amănunte, dar nu știa nimic în plus. Spre seară, i-a povestit soțului ei despre întrebările Corinei și au hotărât să angajeze pe cineva specilizat care să investigheze.

 – Crezi că e o idee bună,Mimi?

 -Da, Tudor, în locul ei și eu aș vrea să știu.

Doi ani s-au scurs fără prea mari descoperiri. Personalul din spital era greu de găsit, moașa cu care născuse mama Corinei murise în urmă cu șapte ani. Mimi nu voia să renunțe.

Viața Corinei mergea lină ca o apă curată și nimic nu-i tulbura existența. Se hotărâse să dea la drept. Voia să devină judecătoare.

– Mimi , ai mai aflat ceva de spre părinții mei biologici? Nu că m-ar interesa atât de mult , dar ai cheltuit o grămadă de bani căutând.

– Nici nu știu cum să-ți spun . Cred că, în sfârșit, i-am descoperit.

Mimi tremura, dar Corina nu schița niciun gest de emoție sau nerăbdare.

– Poți să-mi spui?

– Uite, astea sunt numele, și i-a întins o hărtie pe care era scris tot ce se știa despre acei oameni.

– Sunt din oraș cu noi! Poate că am trecut unii pe lângă alții de nenumărate ori.

Mimi ținea în mână un dosar cu mai multe fotografii. I le-a întins Corinei, așteptând reacția ei. Fata le-a privit lung, ca și cum ar fi vrut să descifreze cele două chipuri ce îi erau străine.

– Ți se par e că semăn cu vreunul dintre ei?

– Ai ochii mamei tale , i-a răspuns Mimi. Ești la fel de frumoasă ca ea.

– Unde sunt ei acum?

– Acum patru ani erau în Spania .

Fuseseră arestați pentru niște furturi mărunte. Corina nu voia să știe mai mult . A strâns fotografiile și restul documentelor, le -a băgat într-un plic și i-a spus lui Mimi :

– Fă ce vrei cu ele. Îți mulțumesc că ai fost atât de bună.

Se încheiase un capitol negru din viața acestei copile, iar anii ce au urmat i-au adus numai satisfacții. A ajuns judecător, jurând să respecte constituția și legile țării, lucru pe care l-a și făcut cu mândrie și pricepere.

Într-o zi, în timp ce-și studia dosarele pentru ședința de a doua zi, ochii i-au căzut pe un nume- Pătruleasa Daniel, inculpat. Infracțiunile de care era acuzat nu mai aveau loc pe coperțile dosarului – tâlhărie, lipsire de libertate, vătămare corporală.

De ce îi atrăsese atenția acest nume? Poate pentru că pe părinții ei biologici îi chema Pătruleasa. Putea fi vorba despre o coincidență, dar dacă nu era așa? Inculpatul avea 30 de ani, cu trei mai puțin ca ea. Ce făcuse? Multe infracțiuni, dintre care unele cu violență. Fără să recunoască, simțea o legătură cu acest tânăr infractor. A început să caute datele de identificare. Numele părinților o interesa, în principal. Și iată cum bănuiala devenise certitudine – Daniel era fiul lui Gheorghe și al Elenei Pătruleasa, părinții ei biologici.

Corina trebuia să-și judece propriul frate. Daniel Pătruleasa era recidivist și arestat preventiv de două luni.Avea nevastă, doi copii mici, pe care nu-i abandonase.

– Mimi, am un frate!

– Ce tot spui,Corina?

– Printre dosarele pe care le am mâine, există un inculpat care se numește Daniel Pătruleasa.

– Și ce-i cu asta?

– Nu-ți spune nimic numele ăsta? E identic cu cel al părinților mei biologici.

– Or fi sute de oameni cu numele ăsta, cred că exagerezi.

– Nu , stai să-ți explic. Părinții lui se numesc Gheorghe și Elena , iar el e cu trei ani mai mic decât mine . E fratele meu, Mimi! Și sunt și mătușă- are doi copii.

Femeia privea îngrijorată entuziasmul Corinei.

– Eu zic să te calmezi. Ce ai de gând să faci?

– E arestat pr eventiv, aș vrea să-l pun liber. Legal, nu am nicio interdicție să-i judec dosarul.

– Dacă e un infractor cum ai spus, mi-e teamă să nu profite de bunătatea ta. Nu te recunosc. Îți dau un sfat, ca medic – un chirurg niciodată nu-și operează familia, pentru simplul motiv că invazia de sentimente i-ar încetini mâna. Tu ești judecător, dar în acest moment nu judeci cu mintea liberă. Chiar dacă e legal, cum ai spus, moral, te izbești de un zid periculos.

 – Mimi, e fratele meu.

Corina nu se aștepta la reacția asta. Bucuria de scoperirii unui fr ate er a umbrită acum de ghearele conștiinței, care-i dicta creierului ce să facă.

– Aș fi la fel de crudă ca cea care ne-a abandonat, dacă nu l-aș pune liber.

Sunt momente în care oamenii vitregiți de sentimente frumoase au tendința de a se lăsa conduși de primul brânci pe care inima îl dă rațiunii. Așa se întâmplase și cu Corina. Hotărâtă să nu încalce litera legii, a intrat în sala de judecată călcând în picioare spiritul ei. Îl căuta cu privirea pe Daniel în boxa acuzaților, dar nu-l putea ghici. Nerăbdătoare, i-a cerut grefierei să facă apelul în cauza cu numărul trei.

Pătruleasa Daniel.

– Prezent și asistat de apărător din oficiu.

Of, ochii ăia albaștri, mari cât un cer senin îi avea și el. Procurorul începe să înșire câte fapte atârnau de gâtul inculpatului, dar Corinei nu-i păsa. Daniel dorea să dea declarație.

– Doamna președinte, am doi copii acasă. Nevasta m-a părăsit și acum îi crește mama, că eu am stat tot prin pușcării.

– Mama este în țară? A întrebat Corina mirată.

– Mama a fost tot timpul alături de mine, dacă nu era ea, copiii mei ajungeau la orfelinat.

– Cum nu ați fost abadonat la naștere?

– Doamne ferește, așa ceva,doamna președinte. Mama mă iubește ca pe ochii din cap.

Brusc afecțiunea față de fratele regăsit s-a transformat în ură. De ce l-a ales pe el, un infractor, în locul ei, care ajunsese judecător? Ce prost alesese femeia care le dăduse viață. Simțea nevoia să o pedepsească. Fratele ăsta al ei, inutil de norocos, va plăti pentru că fusese alesul.

 Corina a menținut arestarea preventivă a inculpatului Pătruleasa Daniel pentru încă 30 de zile. Dar parcă nu simțea că răzbunarea e suficientă. Și-a amintit că maică-sa avea grijă de nepoți și a răsfoit dosarul în căutarea adresei. Voia s-o privească în ochi și să-i vadă suferința.

A bătut la ușă fără să se gândească ce avea să-i spună femeii.

Cine-i? s-a auzit o voce de copil.

– O prietenă de-a lui tati,deschide.

Ușa s-a deschis și Corina a rămas mută. O femeie ce n-avea încă 50 de ani, dar arăta ca și cum pierduse iremediabil lupta cu timpul, fără dinți și cu riduri adânci în jurul ochilor. Acei ochi albaștri pe care îi moștenise și ea…

– De ce m-ai părăsit ?

 

Te-ar putea interesa și: