Judecătoarea „M-a sunat Lia” iese oficial din magistratură. CSM a stabilit cine preia funcția Ionelei Tudor

Judecătoarea „M-a sunat Lia” iese oficial din magistratură. CSM a stabilit cine preia funcția Ionelei TudorIonela Tudor. Sursă foto: Captură video

Cariera judecătoarei Ionela Tudor, ajunsă în centrul atenției publice după episodul devenit celebru „M-a sunat Lia”, se încheie oficial. Consiliul Superior al Magistraturii a hotărât să înainteze Președintelui României propunerea de eliberare din funcție prin pensionare, cu data de 10 februarie 2026, conform ordinii de zi soluționate de Secția pentru judecători.

Ionela Tudor deținea una dintre cele mai sensibile funcții din sistemul judiciar: era președinte al Secției a X-a de contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice din cadrul Curții de Apel București, având totodată și delegarea de vicepreședinte al instanței.

Judecătoarea „M-a sunat Lia” iese oficial din magistratură

Pentru a preveni blocajele într-o secție care gestionează dosare cu impact major – de la achiziții publice la litigii administrative și contracte ale statului – CSM a decis să intervină rapid și să desemneze un înlocuitor.

Astfel, judecătoarea Roza Marcu a fost delegată în funcția de președinte al Secției a X-a, începând cu data publicării decretului de pensionare al Ionelei Tudor. Mandatul este unul temporar, pentru o perioadă de cel mult șase luni, până la ocuparea funcției prin numire, în condițiile prevăzute de lege.

Roza Marcu a activat anterior ca judecător la Judecătoria Sector 3 București și a ocupat, de asemenea, funcția de secretar general al CSM.

Decizia nu a fost lipsită de controverse: delegarea a fost aprobată cu 9 voturi pentru și un vot împotrivă, un rezultat care reflectă tensiunile existente în jurul acestei poziții-cheie din sistemul judiciar.

CSM

CSM. Sursă foto: Facebook

Ionela Tudor a ajuns definitiv în atenția opiniei publice în decembrie 2025

Ionela Tudor a ajuns definitiv în atenția opiniei publice în decembrie 2025, în timpul unei conferințe de presă susținute de conducerea Curții de Apel București, organizată pe fondul investigațiilor Recorder. În mijlocul evenimentului, magistrata a părăsit brusc prezidiul, rostind în șoaptă: „M-a sunat Lia”, pentru ca ulterior să revină cu un mesaj care făcea trimitere la numele ministrului de Interne, Cătălin Predoiu.

Momentul a fost interpretat ca o confirmare publică a suspiciunilor mai vechi legate de posibile influențe exercitate în interiorul sistemului judiciar și a generat un val de reacții atât în spațiul politic, cât și în cel mediatic.

Ionela Tudor părăsește magistratura la 51 de ani

Deși pensionarea este prezentată oficial ca un act administrativ, contextul în care are loc retragerea nu este lipsit de semnificații. Ionela Tudor părăsește magistratura la 51 de ani, într-o perioadă în care independența Justiției se află din nou sub lupa publicului, iar instanțele de contencios administrativ joacă un rol central în dosare cu miză politică și economică majoră.

3
4
Ne puteți urmări și pe Google News