Jon Turteltaub: "Am fost un elev foarte prost la fizică"

Jon Turteltaub: "Am fost un elev foarte prost la fizică"

EXCLUSIV EVZ. Regizorul lungmetrajului "The Sorcerer's Apprentice" a vorbit despre cum a redescoperit ştiinţa la maturitate, de cât timp se ştie cu Nicolas Cage şi cum erau amândoi colegi la liceul din Beverly Hills.

Cu ocazia lansării în 2011 pe DVD si Blu-ray a filmului "The Sorcerer's Apprentice" (cu Nicolas Cage, Alfred Molina, Monica Bellucci şi Jay Baruchel), Pro Video şi Walt Disney Studios Home Entertainment au organizat o "virtual round table" la care au participat jurnalişti români şi străini şi regizorul lungmetrajului, Jon Turteltaub.

Evenimentul zilei: Ce rol joacă fizica în viaţa dvs? Jon Turteltaub: Am fost un elev foarte prost la fizică. Dar o ador de când sunt adult. Pentru mine fizica deţine răspunsul la toate acele întrebări care încep cu "Stai un pic... N-am înţes niciodată cu adevărat de ce...". Fizica se concentrează asupra marilor întrebări filosofice. Poate că toate ştiinţele fac asta. Cum îmi afectează viaţa? Păi, deocamdată, gravitatea joacă un rol important în ceea ce priveşte abilitatea mea de a tasta pe calculator.

Cum afectează magia viaţa cuiva? Personal, nu cred cu adevărat în magie. De asta o şi iubesc. Dacă ar fi reală, n-ar fi nemaipomenită. Magia e strict legată de imposibil de acel "ce-ar fi dacă?" Avem nevoie de aşa ceva în vieţile noastre pentru că a visa la şi a înţelege imposibilul ne conduce la lucruri noi care sunt posibile.

Nu e prima dată când colaboraţi cu Nicolas Cage. Există o chimie între voi doi? Nici că puteam fi mai diferiţi! Şi am ştiut asta de când eram amândoi adolescenţi şi mergeam la Beverly Hills High School. El era foarte cool, musculos şi rebel (toate fetele îl plăceau). Eu eram bonom, amuzant şi fraier (fetele nu mă plăceau). Dar ne înţelegem foarte bine, în asta constă forţa noastră. Eu pricep ce vrea el să zică şi reciproc.

E Nicolas Cage un profesor bun? Nic s-a concentrat enorm asupra acestui aspect al personajului său, pentru că tatăl său care s-a stins din viaţă în timpul filmărilor, a fost profesor universitar. Toată viaţa n-a făcut altceva decât să predea. Iar Nic a vrut să aducă un omagiu carierei tatălui său. Nic a făcut şi mari eforturi pentru a evita să îşi insulte elevul , chiar dacă scenariul o cerea uneori. Se poate să fi fost dur cu Dave, dar niciodată nu s-a comportat într-un fel grosolan sau dispreţuitor.

Cum a mers colaborarea cu Monica Bellucci? Îmi aduc aminte cu precizie cât de speriaţi de ea erau toţi bărbaţii. Adu o italiancă frumoasă pe platou şi masculii americani încep să toarcă.

Ce gen de film aţi dori să regizaţi? Cred că fiecare regizor vrea să facă un western la un moment dat. Dar genurile de film nu contează atât de mult pentru mine. Contează să fac filme la care publicul rezonează. Dacă personajele sunt reale şi actuale, iar scenariul e extraordinar, mă implic imediat în proiect.

Pe DVD-ul care se lansează există anumite materiale video de care sunteţi încântat? Ador materialele video de pe DVD pentru că sunt despre MINE! MINE! MINE! MINE! Este singura mea şansă de a le spune rudelor mele "Vedeţi? CHIAR am făcut un film!"

Ne puteți urmări și pe Google News