John McCain promite "schimbarea"

John McCain promite "schimbarea"

Senatorul John McCain a acceptat oficial, joi seară, învestitura Partidului Republican în cursa pentru Casa Albă, în faţa Convenţiei republicane reunite în oraşul St. Paul, Minnesota.

„În această seară am privilegiul, aşa cum puţini americani au, să accept învestitura partidului pentru a fi preşedinte al Statelor Unite“, a declarat McCain, în ovaţiile mulţimii. Permiteţi-mi să dau un prim avertisment Washingtonului uzat, neglijent, care nu face nimic, care se gândeşte mai întâi la sine şi apoi la ţară: vine schimbarea“, a spus McCain, preluând cuvântul-cheie al campaniei rivalului său democrat, Barack Obama.

Discursul lui John McCain a fost ceva mai bogat în conţinut decât cel al coechipierei sale, Sarah Palin, senatorul creionând câteva dintre măsurile pe care are de gând să le implementeze. Astfel, candidatul republican a reiterat că va răspunde crizei energetice cu o serie de măsuri „imediate“, precum foratul off-shore şi construirea de centrale atomoelectrice.

John McCain a insistat, ca şi Palin o zi mai devreme, că democraţii urmăresc creşterea taxelor, cu toate că Barack Obama s-a angajat să le reducă pentru 95% din populaţia americană. Candidatul republican a spus că el va opera reduceri de taxe, însă nu a intrat în amănunte. Analiştii opinează că reducerile avute în vedere de McCain sunt de aceeaşi inspiraţie ca şi cele operate deja de George W. Bush: pentru bogaţi.

McCain nu a ratat prilejul să evoce perioada petrecută în captivitate în Vietnam, dar de această dată a făcut-o pentru a conchide că are „experienţa şi cicatricele care demonstrează“ că poate lucra fără spirit partizan.

Ne puteți urmări și pe Google News