Jaap de Hoop Scheffer pune la zid guvernul afgan, ineficient şi corupt
- Adam Popescu
- 19 ianuarie 2009, 00:00
Secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jaap de Hoop Scheffer, a formulat critici dure la adresa guvernului afgan, pe care l-a calificat, printre altele, drept „ineficace“.
Într-o scrisoare publicată ieri de cotidianul american „Washington Post“, Scheffer apreciază că „problema fundamentală a Afganistanului nu este prezenţa excesivă a talibanilor, ci aceea puţin simţită a guvernării“. Aceasta este prima oară când secretarul general al NATO emite o critică atât de puternică la adresa Kabulului, menţionează France Presse.
Scheffer a denunţat şi corupţia care domneşte în sânul administraţiei afgane, însă fără a menţiona numele preşedintelui Hamid Karzai, pe care americanii lau plasat în fruntea ţării încă din 2001, după înlăturarea de la putere a talibanilor. „Populaţia afgană are nevoie de un guvern care să le merite încrederea şi loialitatea. Când îl vor avea, acesta va suprima oxigenul care alimentează insurecţia talibană“, a estimat înaltul responsabil al Alianţei.
Analizând evoluţia Afganistanului în materie de stabilizare şi reconstrucţie pe perioada ultimilor şapte ani, De Hoop Scheffer a apreciat că atât afganii, cât şi aliaţii lor occidentali „nu au ajuns acolo unde sperau să ajungă“. „Dacă situaţia din nordul şi din vestul Afganistanului este relativ calmă, sudul şi estul sunt marcate de insurecţie, trafic de droguri şi ineficienţă guvernamentală“, a adăugat el.
„Am plătit suficient, în bani şi sânge, cât să putem cere guvernului afgan să acţioneze mai concret şi mai viguros pentru extirparea corupţiei şi pentru îmbunătăţirea eficienţei, chiar dacă aceasta implică opţiuni politice dificile“, a subliniat Scheffer. Sâmbătă însângerată Situaţia din Afganistan este departe de a se fi stabilizat, în special în sud şi est, unde trupele americane şi cele ale NATO (ISAF) duc lupte grele cu talibanii. Un soldat britanic a fost ucis sâmbătă în cursul unui schimb de focuri în districtul Sangin (sud), un alt militar ISAF, a cărui naţionalitate nu a fost încă făcută publică, pierzându-şi viaţa în aceeaşi zi, în est. În total, trei militari străini au murit sâmbătă în Afganistan, al treilea fiind un soldat american aflat în apropierea unui atentator sinucigaş care a detonat centura explozibilă aflată asupra sa, în capitala Kabul.