Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Michael Barclay scrie cronici de restaurante pentru publicatia romaneasca in limba engleza "Business Review".
E unul dintre putinii critici seriosi si independenti care se pricepe si la mancare. Intr-unul dintre ultimele sale articole povesteste o intamplare petrecuta intr-un restaurant de „fite” de langa Cismigiu. Era cu un prieten venit din Statele Unite si luau cina, restaurantul avea mancare italieneasca diferita de „trattoria rubish” care a impanzit toate carciumile din Bucuresti, cum comenteaza criticul in articolul citat. Totul era in regula, numai ca, la un moment dat, scaunul pe care statea prietenul american s-a rupt - un incident neplacut pentru un restaurant de lux.
Se trece peste acest moment. Scaunul e inlocuit, seara continua, iar la sfarsit... pe nota de plata a cinei apar 600 de lei noi, pretul scaunului. Americanul e socat, criticul de asemenea. Daca se intampla acest incident intr-un local din Europa, proprietarul sau managerul faceau cinste cu masa, iar in America, veneau direct cu avocatul sa se inteleaga cu clientul accidentat asupra despagubirilor ca sa evite un proces care i-ar fi aruncat in faliment.
Dar acesta-i Bucurestiul. Si al naibii sa fiu daca pot sa spun ca ceea ce s-a intamplat e rau sau bine? La prima vedere, pare o absurditate ca un restaurant ce vrea sa reziste pe o piata a cererii sofisticate sa nu fie in stare sa-si multumeasca si sa-si respecte clientii, dar, daca ma gandesc putin, parca are un anumit farmec faptul ca mai exista pe lume locuri unde relatiile dintre oameni sunt simple si atat de directe. Pare incurajator faptul ca inca exista afaceri care nu sunt presate de competitia acerba, unde restaurante si cluburi se inchid la o saptamana de la o lansare gresita. O lume in care platesti pretul ca te-ai asezat pe scaunul gresit.
Dar nu stiu de ce am senzatia ca acel scaun buclucas a fost rupt de un chelner care „l-a citit” pe american ca are bani din momentul in care a intrat in local si l-a condus spre locul cu pricina numai ca sa amortizeze stricaciunea. Asta seamana mult mai mult cu societatea in care traim. Ne-am obisnuit sa plimbam mortul dintr-un loc in altul, dintr-un sector in altul, de la o institutie la alta, iar intre timp orasul paraie din toate incheieturile. Noroc ca in Cismigiu a venit primavara.
Recomandările noastre
