Isaac Herzog, la Iași, la 85 de ani de la Pogromul din 1941: „Plâng pentru cei pierduți. Cum poate fi înțeleasă o asemenea cruzime!”

Isaac Herzog, la Iași, la 85 de ani de la Pogromul din 1941: „Plâng pentru cei pierduți. Cum poate fi înțeleasă o asemenea cruzime!”Isaac Herzog. Sursa foto: Captură video

Președintele Israelului, Isaac Herzog, a declarat duminică, la Iași, că evreii din România au avut un rol esențial în întemeierea și dezvoltarea Statului Israel și că aceștia reprezintă, până în prezent, o legătură vie între România și poporul evreu.

Șeful statului israelian a participat la cea de-a XII-a ediție a Marșului Vieții de la Iași, eveniment dedicat comemorării victimelor Pogromului din iunie 1941, unul dintre cele mai sângeroase episoade din istoria recentă a României.

Mesaj de la Iași: „Punte vie” între România și Israel

În discursul său, Isaac Herzog a mulțumit autorităților române pentru implicarea în combaterea antisemitismului și pentru eforturile de păstrare a memoriei Holocaustului.

„Evreii din România au avut un rol esențial în întemeierea și dezvoltarea Statului Israel și reprezintă până astăzi o punte vie între România și poporul evreu. În fața recrudescenței antisemitismului, avem responsabilitatea comună de a apăra adevărul, memoria și demnitatea umană. Îi mulțumesc primarului municipiului Iași, Mihai Chirica, precum și președintelui, Parlamentului și Guvernului României pentru angajamentul lor în combaterea antisemitismului și în păstrarea memoriei Holocaustului. Astăzi privesc spre trecut, plâng pentru cei pierduți și rostesc rugăciunea Kaddish în memoria lor, în numele trecutului nostru și pentru viitorul nostru”, a declarat liderul israelian.

Comemorarea Pogromului de la Iași: 85 de ani de la tragedie

Ceremonia de la Iași marchează împlinirea a 85 de ani de la Pogromul din iunie 1941 și a reunit oficiali români, reprezentanți ai comunității evreiești și delegații din Israel.

În cadrul evenimentului, Isaac Herzog a evocat amploarea tragediei și dificultatea de a înțelege violențele comise împotriva populației evreiești din acea perioadă.

„Am venit astăzi de la Ierusalim, cu binecuvântarea poporului Israel, cu smerenie profundă emoție, pentru a îndeplini, în calitate de președinte al Statului Israel, această solemnă datorie a memoriei. Acest act de comemorare a miilor de femei, bărbați, copii și vârstnici evrei uciși pe acest pământ, la Iași și în împrejurimi, între 28 iunie și 6 iulie 1941, nu poate șterge suferința victimelor. Nu diminuează vina morală a făptașilor. Nu poate anula crimele, umilințele, bătăile sau trenurile morții, orchestrate la cele mai înalte niveluri, dar puse în aplicare de oameni din toate păturile societății, în acele cumplite zile de vară, în urmă cu 85 de ani”, a spus acesta.

Liderul israelian a vorbit despre dificultatea de a găsi un răspuns la întrebările istorice legate de acele evenimente.

„Cum poate fi înțeleasă o asemenea cruzime, răspândită în întreaga societate? Cum a fost posibil ca într-un mare oraș european, care timp de secole a fost un centru înfloritor al vieții evreiești, să fie șters chipul lui Dumnezeu din om? Singurul răspuns la această întrebare tulburătoare este o tăcere asurzitoare”, a adăugat Isaac Herzog.

Legături istorice între Iași și Israel

Președintele Israelului a amintit și faptul că la Iași a fost scrisă prima versiune a imnului național al Israelului, „Hatikvah”, de către Naftali Herz Imber, subliniind astfel legăturile culturale și istorice dintre comunitatea evreiască din România și statul israelian.

Vizită de stat în România

Isaac Herzog se află în vizită oficială în România împreună cu Prima Doamnă, Michal Herzog.

Luni, acesta urmează să fie primit la Palatul Cotroceni de președintele României Nicușor Dan, după care se va adresa Parlamentului.