Iranul expulzează jurnalişti. Protestele continuă

Iranul expulzează jurnalişti. Protestele continuă

Corespondentul permanent al BBC în Iran, John Leyne, a primit ordin din partea autorităţilor să părăsească ţara în 24 de ore, fiind acuzat de „susţinerea” protestatarilor, a anunţat agenţia iraniană de presă Fars, apropiată guvernului de la Teheran.

Mişcarea vine după ciocnirile violente din noaptea trecută, petrecute pe străzile capitalei iraniene. Autorităţile de la Teheran acuză de mai multe zile BBC-ul, precum şi media occidentală, de susţinerea contestării populare a realegerii lui Mahmoud Ahmadinejad în funcţia de şef al statului.

Mass-media a relatat cum 19 persoane au fost ucise în protestele de sâmbătă de la Teheran, cifră confirmată de surse medicale din capitala iraniană, în timp ce informaţiile neoficiale menţionează că numărul victimelor s-ar ridica la 150 în cea de-a şaptea zi a manifestaţiilor postelectorale.

La miezul nopţii, principalul bulevard din apropierea Pieţei Revoluţiei era plin cu pietre, cu indicatoare, pneuri arse şi gunoaie, au declarat martorii oculari. Geamurile erau sparte şi sute de poliţişti în uniformă patrulau pe străzi.

Demonstraţiile au avut loc în timp ce liderul opoziţiei, Mir Hossein Moussavi, ar fi declarat, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook că este pregătit pentru "martiriu". El le-ar fi cerut, de asemenea, susţinătorilor săi să "protesteze" şi "să nu meargă la serviciu".

Surse: Agerpres, Mediafax

Citiți și:

"Teroriștii", vinovați de violențeke din Iran

Khamenei ridică tonul la reformiști

Ne puteți urmări și pe Google News