"Dacă azi ne dăm demisia și mâine ne-am blocat, gestul nostru rămâne unul imagistic. Am face o acțiune de imagine fără nicio substanță vis-a-vis de solicitările celor care protestează pe străzi: alegeri anticipate, demisia guvernului și suspendarea președintelui. În niciun caz gestul de a ne depune demisiile nu conduce la punerea în mișcare a procedurilor constituționale pentru realizarea celor trei obiective ale noastre", a declarat deputatul Ion Stan pentru evz.ro.
Demisiile, inutile scopurilor USL
Acesta a precizat că singura modalitate de a bloca defășurarea lucrărilor unei Camere a parlamentului ar fi să demisioneze jumătate plus unu din membrii acelei camere. Noi Nu avem această majoritate acum nici la Senat, nici la Camera deputaților a spus Stan.
Antonescu, să vină cu un proiect convingător
Ion Stan a explicat că obiecțiile ridicate de mai mulți parlamentari cu privire la finalitatea actului demisiei în bloc a făcut ca "discuțiile să fie sistate" până când Antonescu și Ponta vor veni cu argumente prin care să demonstreze că sacrificiul parlamentarilor ar conduce la realizarea obiectivelor ale USL.
"După ce ne dăm demisia, care sunt pașii de urmat pentru a declanșa alegeri anticipate, demiterea guvernului și suspendarea președintelui? Aici s-a oprit discuția și a rămas să se vină cu o strategie de lucru. Conducerea USL să prezinte un proiect politic în care să știm etapele de urmat pentru realizarea celor trei obiective", a declarat Ion Stan