Spunea o doamna, pe numele ei Simone de Beauvoir, ca "numai o revolutie morala, nu sociala, nici politica, si nici tehnica, l-ar readuce pe om la adevarul pierdut"
Evident, cugetarea se lipeste si de fotbal, o felie de viata atat de consistenta si atat de coapta.
Imi vine sa zambesc amintindu-mi ca, in ianuarie ‘90, unul dintre marii fotbalisti ai CCA-ului de altadata, iluzionandu-se ca raul a fost alungat din societatea noastra, a batut la usa Stelei, convins ca va fi extras din discretia demna si neprihanirea in care traise, pentru a fi uns conducator.
Ce iluzie! Vechiul ispravnic, un smecher batran, fost coechipier, un chilipirgiu care operase in prealabil sub acoperisul federatiei, i-a zambit acru, l-a servit cu o cafea amara ca sa-l trezeasca din visare si a inchis usa dupa el. Se incropise prima litera a celebrei lozinci „La vremuri noi, tot noi!”.
Care erau tarele sportului-rege pe meleagurile noastre? Selectia si promovarea juniorilor in functie de plocoanele oferite de parinti. Cumpararea arbitrilor. Mituirea adversarilor. Momirea observatorilor. Imixtiunile politicului. Abuzurile cluburilor militare, care intimidau si santajau, vanturand dosare penale sau ordine de incorporare.
Doar doua exemple. Lita Dumitru a iscalit pentru Steaua, dupa un smotru prelungit in uniforma de soldat, saturat de plantoane nocturne, dormitoare maturate si closete frecate. Ioan Ovidiu Sabau a acceptat tricoul lui Dinamo abia dupa ce antrenorul acesteia, un tehnician redutabil, i-a garantat ca „U” Cluj, febletea Motului, cu doar sapte puncte dupa terminarea turului, va ramane in prima divizie sub spranceana lui Stefan cel Mare.
Si pentru ca trebuia o sacrificata, ea s-a numit Poli Timisoara. La inceputul anilor ‘80, autoritatile, satule de duhoarea fotbalului, au declansat anchete judiciare. S-a lasat cu puscarie si demiteri. Jucatorii au fost exceptati cu buna stiinta, dar Marcel Raducanu, mai slab de inger, s-a refugiat in Vest, dupa ce se lamentase in cabina Stelei, cu capul in maini: „Mi-e tare teama ca ne leaga astia!”.
Si in zilele noastre fotbalul isi zornaie tinichelele legate de coada. In tara cea mai corupta din UE, dupa cum glasuieste un clasament oficial, matrapazlacurile au evoluat. Nu se mai repara masini pe gratis. Nu se mai umplu buzunarele sacourilor uitate ca din intamplare in cuierul din biroul presedintelui. Nu se mai castiga cu regularitate la jocurile de poker sau table, cedate premeditat. Nu se mai procura bani mincinosi din prime neachitate salariatilor. A ramas, ce-i drept, doar obiceiul neaos, cu iz gospodaresc, al burdusirii bagajelor.
Altminteri, a inflorit comertul cu sclavi. Ne vindem jucatori buni pe sume mari, pipernicite apoi in rapoartele oficiale, dupa dijmuiri grosolane. Importam, in schimb, elemente expirate, neimplinite, ricosate din fotbalul mare. Scadenta vine pana la urma, daca nu cumva ranjetul ei s-a si infiripat, in Ghencea, in Groapa, in Giulesti, ocolite de drumurile europene.
Ca sa nu mai vorbim de campionat, cu jocul lui imbacsit, obstructionist si meschin. Acum, cand fotbalul nostru a ajuns din hot de buzunare, spargator de banci, treptele DNA-ului au inceput sa scartaie. Haz general! O baba care nu si-a platit impozitul pe un sopron este mai expusa decat un boss cu labele infundate in bani necuveniti.
Recomandările noastre
