Lovitură de teatru la CCR: De ce au blocat judecătorii legea care schimba radical hotărârile judecătorești. Motivarea completă

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Curtea Constituțională (CCR) explică, în motivarea publicată vineri, de ce a declarat neconstituțională legea prin care Parlamentul voia să elimine din hotărârile judecătorești civile obligația de a reda „susținerile pe scurt ale părților”. Potrivit CCR, măsura ar fi afectat transparența actului de justiție și ar fi rupt legătura logică dintre ceea ce cer părțile, ceea ce analizează judecătorul și soluția finală, cu consecința încălcării dreptului la un proces echitabil.

Lovitură de teatru la CCR: De ce au blocat judecătorii legea care schimba radical hotărârile judecătorești

Soluția de neconstituționalitate fusese pronunțată de CCR încă din 24 iunie 2026. Noutatea o reprezintă publicarea, la 4 septembrie, a Deciziei nr. 734/2026 și, implicit, a argumentelor detaliate pentru care judecătorii constituționali au blocat legea. Decizia a fost luată în unanimitate.

Motivarea este relevantă și prin prisma istoricului proiectului, problema identificată acum de CCR fusese semnalată încă din 2022 de Consiliul Legislativ, care avertiza explicit asupra riscului de încălcare a procesului echitabil și a dreptului la apărare. Proiectul fusese atunci respins de Senat, dar a fost reluat și adoptat în 2025 de Camera Deputaților. Modificarea viza art. 425 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă, care stabilește conținutul considerentelor unei hotărâri judecătorești.

În prezent, considerentele trebuie să arate obiectul cererii, „susținerile pe scurt ale părților”, situația de fapt reținută de instanță pe baza probelor, motivele de fapt și de drept ale soluției și motivele pentru care au fost admise sau respinse cererile. Parlamentul a eliminat exclusiv sintagma referitoare la „susținerile pe scurt ale părților”.

De ce au vrut parlamentarii să modifice Codul de procedură civilă

Scopul declarat al inițiativei era reducerea volumului de muncă al judecătorilor și accelerarea redactării hotărârilor, într-un sistem judiciar în care multe instanțe se confruntă cu un număr foarte mare de dosare. Problema asupra căreia insistă însă CCR este că mențiunea eliminată nu reprezintă o simplă formalitate de redactare.

Curtea explică faptul că „susținerile pe scurt ale părților” reprezintă, în realitate, rezumatul cadrului în care judecătorul este chemat să decidă. În cazul reclamantului sunt prezentate pe scurt pretențiile, temeiurile de fapt și de drept, probele și principalele argumente. În cazul pârâtului sunt sintetizate poziția față de acțiune, apărările, excepțiile și eventualele cereri reconvenționale.

CCR subliniază că prezentarea acestora permite identificarea limitelor în care instanța a fost sesizată, facilitează înțelegerea raționamentului judecătorului și contribuie la verificarea respectării contradictorialității. Prin urmare, Curtea nu pleacă de la ideea că hotărârile trebuie să copieze pagini întregi din cereri și întâmpinări. Obligația legală este de sinteză, nu de reproducere integrală.

Simetria hotărârii judecătorești, un argument esențial în decizia CCR

Unul dintre cele mai importante argumente din motivare este cel referitor la ceea ce CCR numește „simetria” hotărârii. Potrivit Curții, trebuie să existe o legătură coerentă între cererile și susținerile părților, situația de fapt stabilită, argumentarea instanței și dispozitivul hotărârii.

„Hotărârea judecătorească, astfel cum este structurată, realizează corespondența și, în același timp, echilibrul dintre pretențiile formulate de părți, situația de fapt stabilită, motivarea instanței și soluția pronunțată”, arată CCR.

Această construcție permite ca hotărârea să fie clară și coerentă și să poată fi verificată ulterior prin căile de atac. Eliminarea prezentării pozițiilor procesuale poate face dificilă urmărirea traseului dintre ceea ce i s-a cerut judecătorului și ceea ce acesta a decis.

CCR valorifică în motivare și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Curtea precizează însă că obligația de motivare nu trebuie dusă la extrem: judecătorul nu este obligat să răspundă separat fiecărei afirmații sau fiecărui argument secundar formulat de părți. Este suficient ca unele argumente să primească un răspuns implicit. Instanțele trebuie însă să examineze și să răspundă principalelor susțineri relevante pentru soluționarea cauzei.

Această distincție este importantă în contextul criticilor potrivit cărora unele hotărâri ajung foarte lungi pentru că instanțele copiază aproape integral cererile și apărările părților. Problema, în logica CCR, nu este existența obligației legale de sintetizare, ci modul în care aceasta este îndeplinită.

Degrevarea instanțelor nu poate fi confundată cu calitatea actului de justiție

Motivarea răspunde direct și justificării centrale a legii, potrivit căreia reducerea volumului de muncă al judecătorilor este o prioritate. CCR citează în acest sens Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni și arată că noțiunea de „calitate” a justiției nu poate fi redusă la „productivitatea” sistemului.

Proces. Sursa foto: AI

Viteza procedurilor este importantă, dar reprezintă doar una dintre componentele unei justiții de calitate. Hotărârile trebuie, în același timp, să fie clare, inteligibile și să permită justițiabilului să înțeleagă că pretențiile sale au fost efectiv examinate. În esență, CCR stabilește astfel că reducerea timpului de redactare nu poate justifica eliminarea unei garanții pe care Curtea o consideră legată de procesul echitabil.

Principiul transparenței: Justiția trebuie să se și vadă că este făcută

Curtea acordă o importanță specială transparenței. Hotărârea judecătorească nu este privită numai ca un document destinat părților și instanței de control judiciar, ci și ca modalitate prin care publicul poate înțelege funcționarea justiției. CCR amintește principiul potrivit căruia justiția nu trebuie doar înfăptuită corect, ci „trebuie să se și vadă că a fost înfăptuită corect”.

Publicitatea ședințelor, motivarea hotărârilor și accesul cetățenilor la informațiile privind activitatea instanțelor reprezintă, potrivit Curții, componente ale procesului echitabil. CCR dezvoltă și conceptul de „justiție deschisă”, arătând că accesul publicului la hotărâri și posibilitatea de a înțelege modul în care sunt luate deciziile judiciare contribuie la încrederea în sistem și la responsabilizarea acestuia.

Un experiment similar a eșuat în perioada 1998-2000

Motivarea CCR scoate la iveală și un precedent legislativ mai puțin cunoscut. În perioada 1998-2000, reglementarea procesual civilă a renunțat temporar la consemnarea susținerilor părților. Modificările din acea perioadă mergeau chiar mai departe: în anumite situații, la instanțele de fond și de apel urma să fie redactat inițial doar dispozitivul, motivarea urmând să fie realizată dacă hotărârea era atacată.

Scopul era, și atunci, creșterea celerității. Reglementarea a fost ulterior abandonată. CCR citează documentele legislative din acea perioadă, potrivit cărora soluția nu și-a atins obiectivul de accelerare a proceselor și, dimpotrivă, „în multe situații au fost lezate interesele părților și nu s-a asigurat o bună înfăptuire a justiției”. Precedentul este folosit de CCR ca argument suplimentar în analiza actuală asupra raportului dintre celeritate și garanțiile procesuale.

Consiliul Legislativ și CES au avertizat încă din 2022 asupra riscurilor

Istoricul proiectului arată că problema nu a apărut pentru prima dată în fața CCR. Consiliul Legislativ a avizat negativ inițiativa în ianuarie 2022 și a avertizat că prezentarea pe scurt a susținerilor părților permite verificarea respectării contradictorialității și a dreptului la apărare. Mai mult, instituția spunea explicit că eliminarea acestei componente ar face imposibilă verificarea contradictorialității și ar fi susceptibilă să încalce dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție și art. 6 CEDO, precum și dreptul la apărare prevăzut de art. 24 din Constituție.

Este practic aceeași problemă constituțională pe care CCR o confirmă acum în motivarea Deciziei nr. 734/2026. Și Consiliul Economic și Social a dat aviz nefavorabil, apreciind că, deși reducerea presiunii asupra instanțelor este un obiectiv legitim, există alte mijloace mai eficiente, iar rezumarea susținerilor contribuie la contradictorialitate și la publicitatea actului de justiție.

Parcursul legii în Parlament: Respinsă de Senat, votată masiv de eputați

Senatul a respins proiectul la 7 martie 2022, cu 99 de voturi pentru respingere și 23 împotrivă, după ce Comisia juridică emisese un raport negativ. Inițiativa a rămas însă în procedură la Camera Deputaților și a fost readusă pe agenda parlamentară în 2025.

La 15 octombrie 2025, Camera Deputaților, for decizional, a adoptat legea cu o majoritate largă: 259 de voturi pentru, 36 împotrivă și 3 abțineri. Uniunea Națională a Barourilor din România a criticat public modificarea imediat după adoptare. UNBR a susținut că problema reală nu este obligația de a rezuma susținerile, ci practica unor instanțe de a prelua aproape integral actele procesuale, și a avertizat că simplificarea redactării nu trebuie făcută în detrimentul transparenței.

Uniunea menționa totodată că, la Camera Deputaților, adoptarea avusese în vedere și poziția favorabilă exprimată de CSM în Comisia juridică. Avocatul Poporului a sesizat CCR la 24 octombrie 2025.

Tăcere din partea Parlamentului și a Guvernului

Motivarea publicată acum consemnează și un detaliu instituțional: după sesizarea CCR, aceasta a fost transmisă președinților Camerei Deputaților și Senatului și Guvernului pentru formularea punctelor de vedere. Niciunul dintre aceștia nu a comunicat Curții un punct de vedere asupra obiecției de neconstituționalitate.

În schimb, la dosar au fost depuse memorii amicus curiae în favoarea admiterii sesizării, iar unul dintre inițiatorii legii a solicitat, tot printr-un înscris amicus curiae, respingerea obiecției.

Eliminarea susținerilor părților aduce un dezechilibru grav în proces

După analiza structurii hotărârilor judecătorești, a jurisprudenței CEDO și a standardelor europene privind calitatea justiției, CCR ajunge la concluzia că eliminarea susținerilor părților nu reprezintă o simplă simplificare administrativă.

„Eliminarea (...) părții care prevede că în considerentele hotărârii judecătorești se menționează și susținerile pe scurt ale părților creează un dezechilibru în transparența actului de justiție”, stabilește Curtea, care leagă această consecință direct de încălcarea dreptului la un proces echitabil.