IOHANNIS vrea NEAPĂRAT rezolvarea PROBLEMELOR CU CASELE. I-a scris lui TĂRICEANU

IOHANNIS vrea NEAPĂRAT rezolvarea PROBLEMELOR CU CASELE.  I-a scris lui TĂRICEANU

Preşedintele a trimis miercuri Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru modificarea şi completarea Legii serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, pentru modificarea alin. (5) al art. 10 din Legea nr. 121/2014 privind eficienţa energetică şi pentru completarea alin. (3) al art. 291 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Şeful statului arată că actul normativ vizează intervenţii legislative ample asupra activităţilor specifice serviciilor publice de alimentare cu energie termică. El indică faptul că sunt aduse modificări Legii nr. 121/2014 privind eficienţa energetică cu privire la prorogarea termenului până la care este obligatorie montarea sistemelor de măsurare pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire şi apă caldă la nivelul fiecărui apartament şi că actul normativ stabileşte pentru energia termică destinată populaţiei o cotă TVA redusă de 5%.

"Având în vedere conţinutul normativ, apreciem că unele prevederi ale legii supuse reexaminării pot prejudicia atât beneficiarii, cât şi companiile ce activează în domeniul soluţiilor de energie termică alternative celor centralizate", spune Iohannis în cererea adresată preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

El precizează că legea redefineşte conceptul de "condominiu" ca reprezentând un "sistem de încălzire având la bază o singură soluţie tehnică de încălzire".

Ne puteți urmări și pe Google News

"Considerăm că o astfel de formulare restrânge dreptul consumatorilor de a-şi alege produsele şi serviciile în acord cu propria voinţă şi nevoile acestora. Textul normativ poate conduce inclusiv la ideea instituirii unei interdicţii indirecte a debranşării de la sistemul centralizat pentru utilizatorii din condominii, nesocotind regulile comerţului liber şi economiei de piaţă, prin instituirea unui monopol al sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică", se arată în solicitarea de reexaminare.

Şeful statului afirmă că legea instituie pentru autorităţile administraţiei publice locale o competenţă exclusivă în tot ceea ce priveşte înfiinţarea, organizarea, gestionarea şi funcţionarea serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat, precum şi în ceea ce priveşte crearea, dezvoltarea, modernizarea, reabilitarea şi exploatarea bunurilor proprietate publică sau privată a unităţilor administrativ-teritoriale care compun sistemul de utilitate publică respectiv.

El susţine că aceste norme permit interpretarea că soluţia legislativă ar impune locuitorilor din cadrul unităţilor administrativ-teritoriale să utilizeze doar anumite soluţii aferente energiei termice, stabilite de autorităţile administraţiei publice locale, ceea ce ar echivala cu o restricţionare a accesului la soluţii alternative pe care utilizatorii le pot considera mai eficiente.

"Prin restricţionarea unor anumite soluţii aferente energiei termice se pot crea premisele descurajării concurenţei pe piaţa energiei termice şi a soluţiilor alternative, creându-se astfel o situaţie de poziţie dominantă a societăţilor care oferă energie termică în sistem centralizat, cu consecinţa lipsirii beneficiarilor de posibilitatea de a alege soluţia cea mai eficientă pentru nevoile lor", se menţionează în cererea de reexaminare adresată Parlamentului.

În plus, şeful statului spune că aceste prevederi creează şi premisele încălcării art. 8 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, potrivit căruia: "Sunt interzise orice acţiuni sau inacţiuni ale autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale ori locale şi ale entităţilor către care acestea îşi deleagă atribuţiile, care restrâng, împiedică sau denaturează concurenţa".

"Având în vedere importanţa domeniului reglementat prin legea supusă reexaminării, precum şi faptul că cele mai multe dintre dispoziţiile acesteia nu au făcut obiectul dezbaterii şi adoptării în cadrul primei Camere sesizate, considerăm că Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, pentru modificarea alin. (5) al art. 10 din Legea nr. 121/2014 privind eficienţa energetică şi pentru completarea alin. (3) al art. 291 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal trebuie adoptată astfel încât să se asigure deplina respectare a principiului constituţional al bicameralismului", se mai arată în cererea de reexaminare.

Sursa: stiripesurse.ro