Dosarul lui Iohannis de la ANI a fost făcut de SRI. Noi dezvăluiri despre protocoalele secrete
- Dan Dumitriu
- 9 aprilie 2019, 06:45
Klaus Iohannis a avut un dosar făcut de Agenția Națională de Integritate. De pe vreemea când era primarul Sibiului. Acum, președintele Comisiei de Control a SRI, deputatul Claudiu Manda anunță un raport exploziv.
“Mâine (marți, n.r.) avem programată la pra 14.30 o ședință de comisie – vom avea raportul privind raportul dintre șeful SRI și șeful ANI, la vremea respectivă, domnul George Maior și Horia Georgescu", a spus Claudiu Manda la Antena 3.
"Vom prezenta, în măsura în care raportul va fi aprobat de membrii comisiei, în primul rând care era baza legală sau care NU prea era baza legală în baza căreia se stabileau ținte sau erau informați cei de la ANI privind posibile stări de incompatibilitate sau conflict de interese.
Avem niște chestiuni absolut ciudate care arată în diferite momente importante în viața politică a unor persoane că tocmai atunci se trezea SRI-ul să activeze ANI ca să-i facă un dosar unui sau altuia – și avem și cazul domnului Hellvig, avem și cazul domnului Klaus Iohannis", susține Claudiu Manda.
Vă reamintim că perioada la care se referă Claudiu Manda este cea în care SRI era condus de cuplul George Maior-Florian Coldea, metoda colaborării între instituții vând la bază niște protocoale secrete fiind la apogeu. Fostul președinte al ANI, audiat în Comisia SRI în aprilie 2018, a spus că „ultima discuţie pe care am avut-o pe acest dosar a fost în data de 19 septembrie 2014 cu domnul (George) Maior. Eu nu am relevat niciun fel de aspecte în privința conținutului acestei discuții. Am indicat-o raportat la întrebările care mi-au fost puse de comisie cu privire la dacă au fost discuții punctuale pe acest dosar cu domnul George Maior”
Numai că lucrurile funcționau și în alt sens: "Avem și o situație în care un om politic era susținut de SRI ca un anumit dosar să poată fie încetinit sau să nu meargă mai departe, dar toate acestea se subordonează unei strategii pe care am încercat să o observăm cu doar două-trei exemple, în care arăta că atunci când era nevoie să fie scos dintr-o competiție politică, dintr-o poziție anume sau să fie împiedicat să acceadă la o funcție anume anumite persoane, se făcea această sesizare prin măciuca ANI”, a mai dezvăluit Claudiu Manda.