Claudiu Niculescu revine astă-seară în „Groapă” după un an nereuşit în campionatele din Germania şi Cipru.
Dinamo Bucureşti, liderul Ligii I la fotbal, începe în această seară returul campionatului cu un meci aparent uşor, pe teren propriu, contra echipei Pandurii Târgu-Jiu (în direct la GSP TV, de la ora 20.30). Partida prilejuieşte revenirea în campionatul românesc a doi atacanţi care, cu ceva timp în urmă, încingeau tribunele stadionului „Ion Oblemenco”, din Craiova. Claudiu Niculescu şi Ionuţ Luţu au fost întorşi din pribegie de Dinamo, respectiv de Pandurii. “De când am venit la Pandurii, s-a desfiinţat autobaza lui Cârţu! Numai pe contraatac jucăm!”, glumeşte „Hagi-Luţu”, care speră să intre pe teren în repriza a doua. La Dinamo ar putea redebuta şi Cosmin Moţi. Acesta revine în „Groapă” după o experienţă scurtă şi nefericită la clubul italian Siena. Gică Popescu a criticat transferurile dinamoviştilor, numindu-i „rebuturi” pe jucătorii care au revenit în ţară după eşecurile din străinătate.
Vasile Turcu, unul dintre acţionarii echipei Dinamo, a fost depistat ieri circulând cu viteza de 187 de kilometri la oră pe Autostrada Bucureşti-Piteşti şi a rămas fără per misul de conducere pentru trei luni. „Nu mergeam chiar atât de repede... Eram cu soţia în maşină şi ea vomită dacă accelerez peste 100 la oră. Oricum, mi-am comandat acum un Rolce Royce şi-mi angajez şoferi cu mănuşi albe şi chipiu şi stau ca şeful, pe bancheta din spate”, ne-a declarat ieri, după incident, finanţatorul dinamovist.