Intervenții fără pauză pentru salvamontiști. Zeci de persoane salvate de pe munte în 24 de ore
- Bianca Ion
- 29 decembrie 2025, 11:42
Salvamont. Sursă foto: FacebookUltimele 24 de ore au adus multă activitate pentru echipele Salvamont, care au fost chemate să intervină în numeroase situații din zona montană. Mai multe persoane au avut nevoie de ajutor specializat, iar o parte dintre ele au ajuns la spital, potrivit datelor transmise de Dispeceratul Național.
„În cazul acestor intervenţii au fost salvate 28 de persoane. Dintre acestea, şase au fost transportate cu ambulanţele SAJ, SMURD sau SALVAMONT la spital", a precizat Dispeceratul Naţional Salvamont, într-o postare pe pagina de Facebook.
Intervenții fără pauză pentru salvamontiști. Zeci de persoane salvate de pe munte în 24 de ore
Un număr de 28 de persoane au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore, iar dintre acestea şase au ajuns la spital, a informat luni Dispeceratul Naţional Salvamont, conform Agerpres.
În același interval, la Dispeceratul Național Salvamont au fost înregistrate 25 de apeluri care solicitau intervenția de urgență a salvatorilor montani. Au fost raportate șapte apeluri pentru Salvamont Lupeni, patru pentru Salvamont Județul Brașov, trei pentru Salvamont Neamț, două pentru Salvamont Cluj și câte un apel pentru echipele din Alba, Bihor, Caraș-Severin – Semenic, Gorj, Maramureș, Mureș, Prahova, Petroșani și Vâlcea.
Pe lângă solicitările de urgență, salvatorii au mai primit 41 de apeluri pentru informații privind traseele turistice și condițiile din zonele montane.

Salvamont Neamț. Sursă foto: Facebook
Turiști blocați de vremea rea în Refugiul Călțun
Patru turiști din Republica Moldova au rămas blocați duminică seară, 28 decembrie, în Refugiul Călțun din Făgăraș. Din cauza viscolului, echipele Salvamont nu au putut ajunge imediat la ei. Reprezentanții Serviciului Salvamont Argeș au explicat situația și au transmis că bărbații sunt echipați corespunzător și au hrană.
„Este vorba de patru cetățeni de origine moldoveană, toți bărbați, cu vârste în jurul a 30 de ani. Au plecat ieri din zona Piscul Negru spre Vârful Negoiu. Ajunși în zona Lacului Călțun, vremea s-a înrăutățit. Au rămas peste noapte în refugiul din Călțun. Astăzi dimineață au venit cu un telefon cum că sunt blocați. Vremea s-a înăsprit în zona montană. Suntem sub avertizare de cod roșu: vânt puternic, ninsoare, transport de zăpadă, ceață, vizibilitate scăzută. Nu am putut interveni astăzi, am încercat, nu am putut interveni astăzi pentru că am fi pus în pericol și salvatorii și am organizat totul pentru mâine dimineață. La 7:30 mâine dimineață va pleca o echipă de prim-răspuns de la Salvamont Argeș, patru salvatori montani de la Refugiul Capra de pe Transfăgărășan, iar în sprijin vor mai veni alți cinci salvatori din Pitești. Toți patru sunt în stare bună, au echipament, au hrană până mâine. În refugiu este destul de cald, nu e ca într-o cabană, dar oricum sunt condiții bune de stat peste noapte”, a spus Cristi Toma la Digi24.
Meteorologii au emis deja avertizări de vreme severă
Este cod roșu de ninsori și vânt în zona montană până luni, la ora 10:00, cu rafale care pot ajunge la 120 km/h la altitudini de peste 1.700 de metri, în Carpații Meridionali și de Curbură. În Muntenia și Oltenia este în vigoare cod galben de vânt, iar mare parte din Moldova se află sub cod portocaliu.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.