Evenimentul Zilei > Actualitate > Interese de milioane de euro la metrou. Vezi cum stăpânesc sindicatele afacerile din „subteran”
Interese de milioane de euro la metrou. Vezi cum stăpânesc sindicatele afacerile din „subteran”

Interese de milioane de euro la metrou. Vezi cum stăpânesc sindicatele afacerile din „subteran”

Premierul Victor Ponta a anunţat că metroul va trece în subordinea Primăriei Capitalei. Reacţia sindicatelor nu s-a lăsat prea mult aşteptată, mai ales că aceştia au interese directe în "subteran".

Liderul Uniunii Sindicatelor Libere Metrou, Ion Rădoi, a declarat, marţi, că nu înţelege necesitatea desemnării unui management privat la Metrorex, în condiţiile în care compania va trece la municipalitate, susţinând că "roba lui Ponta şi bisturiul lui Oprescu strică tot ce funcţionează la metrou".
Pe de altă parte, liderul de sindicat are motive să fie îngrijorat de trecerea metroului sub aripa Primăriei Capitalei. Pe lângă modificările administrative, „afacerile” sindicatului sunt puse în pericol. De ani de zile, Metrorex a încheiat contracte de publicitate şi de închirierea a spaţilor de la metrou, iar mare parte din bani au intrat în conturile firmelor înfinţate de liderii sindicali. Miza de la metrou: publicitatea, spaţiile comerciale, dar şi hotelurile şi vilele de protocol care sunt adminsitrate în prezent de liderii sindicali ai metroului.
Sindoment Servcom SRL, firma de casă a Uniunii Sindicatelor Libere de la Metrou (USLM), a obţinut an de an diverse contracte de la Metrorex pentru diferite servicii. Astfel, deşi compania are nevoie de subvenţie de la stat pentru a putea funcţiona, subteranul Capitalei este un „zăcământ de aur”, dar nu pentru Metrorex, ci pentru sindicatul condus de social-democratul Ion Rădoi, fost senator.
Milioane de lei în conturile sindicatului
Toate spaţiile din subteran, de la trenurile de metrou la scările rulante, de la porţile de acces şi până la gurile de aerisire, se folosesc pentru afişaj publicitar, iar închirierea spaţiilor comerciale aduc milioane de euro, anual, în conturile sindicatului.  
Companiei Metrorex îi revin,  în fiecare an, 250.000 de lei din acest contract, restul fiind încasat de Sindomet, adică aproximativ 750.000 de euro.
Ceea ce este greu de imaginat constă în faptul că Metrorex poate ieşi din această „afacere prosperă” doar prin hotărâre comună a părţilor sau numai atunci când una dintre asociate a intrat în lichidare judiciară.
Şi, potrivit constractului, se pot da spaţii oriunde şi oricât şi nu cer nici măcar aprobarea pentru locuri care pot să obtureze zonele de incendiu. Jumătate din costurile legate de consumul de electricitate pentru panourile publicitare iluminate sunt suportate de Metrorex, se mai arată în contract. Potrivit Ministerului Finanţelor, Sindomed a obţinut în 2011 venituri totale de 5,4 milioane de lei şi nu a înregistrat nici un leui pierdere.
Vilă de protocol, doar cu voie de la liderii de sindicat
Nici la Vila de protocol al sindicatului nu poate merge orcine. Denumită Zamora, ea are 21 de camere si un restaurant de 70 de locuri şi este cu circuit închis. Se poate merge numai cu bilet de la sindicat, potrivit recepţionerei de la vila situată în staţiunea montană Buşteni. Potrivit unor surse din cadrul Metrorex, de sărbători sau pe timpul verii aceasta este ocupată de liderii de sindicat.
Preluarea de către Primăria Capitalei a companiei Metrorex a fost convenită în reuniunea de săptămâna trecută a Guvernului, şedinţă la care a participat şi primarul general, Sorin Oprescu. Pemierul a arătat atunci că discuţia avută în Guvern cu primarul general privind preluarea metroului de către municipalitate a depăşit "zona de principiu" şi a asigurat că statul va asigura în continuare subvenţii şi derularea investiţiilor deja începute, precum noul tronson către Drumul Taberei.
Citiţi şi:

  • Sindicalistul Rădoi ameninţă că scoate în stradă 50.000 de oameni dacă Metrorex trece la Primărie „în pripă”
  • PSD netezeşte calea lui Oprescu la prezidenţiale
Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: