Inna, un produs românesc de top

Inna, un produs românesc de top

După ce a urcat pe primele locuri în clasamentele europene, dar şi în topul revistei americane „Billboard”, Inna a devenit „artista anului” în Polonia.

În timp ce BBC-ul o ironizează, numind-o „sudoku girl” - „fata cu cuvinte încrucişate”, din cauza versurilor nu foarte coerente ale piesei „Hot”, Inna, unul dintre cele mai bine primite „produse made in România”, reuşeşte să se menţină, de doi ani, în atenţia publicului internaţional.

După ce a urcat în „Billboard” şi a cucerit topurile ruseşti, belgiene şi olandeze, radio Eska, unul dintre radiourile populare din Polonia, a desemnat-o pe Inna „artista anului”, în cadrul galei Premiilor Eska desfăşurate la sfârşitul săptămânii trecute la Varşovia.

Premiul este acordat în funcţie de numărul difuzările pe radio, dar şi în funcţie de popularitatea unui artist în rândul fanilor polonezi.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Un trofeu pentru muzica românească”

Inna a fost invitată pentru prima dată la această gală anul trecut, când artista de la malul mării a fost nominalizată la categoria „Cel mai bun hit internaţional al anului”, alături de Morandi, Akcent şi Nexx, însă a pierdut în faţa piesei „Syncronize Lips”, a celor de la Nexx.

„Anul trecut am mers pentru prima oară în Polonia, tot la invitaţia acestui radio. A fost prima mea ieşire internaţională. A fost un moment foarte drăguţ”, îşi aminteşte Inna.

Dacă în 2009 românca s-a ales doar cu o nominalizare, anul acesta s-a simţit „răzbunată” când numele i-a fost rostit la anunţarea câştigă torului categoriei „Artistul anului”. Trofeul răsplăteşte piesa „Amazing”, dar este acordat pentru întreaga activitate”.

„Orice premiu câştigat mă bucură, pentru că realizez că fanii chiar mă iubesc şi apreciază muzica mea. Iar premiul acesta este cu atât mai important cu cât, la aceeaşi categorie, am concurat cu vedete in ternaţionale. E un premiu pentru mine şi pentru muzica românească. Fanii polonezi sunt foarte activi, scriu e-mailuri, postează comentarii, deci e o plăcere de fiecare dată să mă întorc în Polonia”, a spus Inna.

Doliu pentru poporul polonez

Artista, care a ales să urce pe scenă într-o ţinută neagră, în semn de respect pentru momentele dificile prin care trece Polonia, a cântat o parte din melodie acompaniată doar de o chitară. Deşi a participat la o simplă gală muzicală, Inna simte că polonezii merg înainte.

„Chiar dacă poporul polonez a suferit o mare pierdere, gala Premiilor Eska este un show muzical, aşa că toată lumea a încercat să depăşească momentul. Atmosfera era tristă însă, dar, ca de obicei, au făcut totul pentru ca noi să ne simţim foarte bine primiţi”, a spus Inna.

Succesul româncei are legătură şi cu munca băieţilor de la Play & Win, compozitorii hitului „Hot”. Artista a împărţit scena de la Varşovia cu cei de la One Republic şi cu Melanie Fiona.