Sunt oameni obişnuiţi, dar puterea lor o cunoaştem cu adevărat doar atunci când curajul pe care îl dovedesc îi transpune în memoria colectivă. Ei suferă şi se sacrifică pentru semenii lor ca nişte îngeri. Fără să pregete, fără să ceară nimic în schimb. Sunt eroii care ne-au impresionat în acest an.

Ei suferă şi se sacrifică pentru semenii lor, ca nişte îngeri. Fără să pregete, fără să ceară nimic în schimb. Sunt eroii care ne-au impresionat în acest an.

Liviu Librescu este dovada că eroii nu dispar niciodată. Pe 16 aprilie, profesorul israelian de origine română, de la Universitatea americană Virginia Tech, a murit pentru ca studenţii săi să trăiască. Profesorul israelian a blocat cu trupul său uşa clasei pentru a-l opri pe Cho Seung-Hui, psihopatul care vâna oameni în campusul universităţii. Librescu a fost ucis de rafalele atacatorului, dar tinerii pe care i-a apărat au scăpat ieşind pe ferestre.

Sacrificiul său nu a fost în zadar. Asasinatul în masă s-a soldat cu 33 de morţi şi 28 de răniţi, dar bilanţul ar fi fost şi mai grav dacă studentul scelerat ar fi trecut de uşa apărată de Librescu. Sacrificiul unui supravieţuitor După 77 de ani, în care a supravieţuit Holocaustului şi dictaturii comuniste, în care a publicat numeroase articole şi studii de inginerie mecanică, primind zeci de premii şi titluri onorifice, Liviu Librescu a decis pe loc că viaţa lui se poate încheia acolo, în spatele unei uşi ciuruite de gloanţe, pentru a salva 21 de tineri.

Acesta a fost târgul pe care l-a făcut instantaneu, înfruntându-şi destinul fără ezitare. „Profesorul Librescu nu a făcut nicio încercare de a fugi“, a povestit Caroline Merrey, una dintre studentele apărate de Librescu.

Povestea profesorului care a murit pentru studenţii săi a făcut înconjurul lumii, fiind transmisă de toate ziarele şi televiziunile importante. Foştii colegi din România, Israel şi Statele Unite, studenţii, prietenii, rudele victimelor din acel carnagiu, dar şi milioane de oameni impresionaţi de gestul său eroic i-au cinstit memoria şi s-au rugat pentru sufletul său, iar preşedintele SUA, George W. Bush, a evocat curajul său în tradiţionalul discurs de Ziua Recunoştinţei. Semn că numele lui Liviu Librescu a supravieţuit încă o dată.

OAMENI MARI

Eroii anului 2007: sacrificiu şi curaj   Şi-au dat viaţa ori şi-au dedicat-o altora, iar faptele lor au înnobilat frământatul an 2007. Nu avem voie să-i uităm.

Când toată lumea a renunţat, când nimeni nu mai putea face nimic, când totul părea pierdut, au apărut ei. Dumnezeu ştie de unde au avut puterea de a salva oameni de la moarte sau de a-i ajuta pe ceilalţi, suportând o corvoadă zilnică. Exemplele acestor eroi ne ajută să credem că Binele nu va pieri niciodată. Poliţistul de ocazie ne mai dă o speranţă

I se poate întâmpla oricui. Vine un moment în care trebuie să iei imediat o decizie grea. Ce faci- nu te implici sau intervii, cu orice risc?

Pe 8 decembrie, Nicolae Chiurtu, un electrician în vârstă de 23 de ani, a ajuns în această situaţie, pe muchie de cuţit. Când a văzut jaful de la casa de schimb valutar din Salonta, s-a gândit ce să facă, uimit că nimeni nu intervenea în apărarea fetei. Se nimerise în apropiere şi, observând că un individ o lovea pe casieră, a decis să sune la 112.

Un om obişnuit s-ar fi oprit aici. Ar fi aşteptat ca poliţiştii să intervină şi ar fi fost mulţumit că a putut ajuta cumva. Dar, precum în filmele de acţiune din care s-a inspirat, tânărul a luat altă decizie. A aşteptat patrula, dar a intrat înaintea poliţiştilor, imobilizându- l pe atacator, un infractor italian recidivist.

Un simplu electrician care să se transforme în poliţist - iată că nu doar la Hollywood e posibil. O poveste minunată de Crăciun, cu final fericit, în care eroul, după o copilărie grea, petrecută la orfelinat, îşi urmează visul şi e pe cale să devină poliţist, aşa cum i s-a promis, pentru că, se pare, acesta îi este destinul: să apere oamenii, chiar dacă pentru el era mai rentabil să le aducă lumina.

E o veste bună să afli că pasivitatea apăsătoare pe care o suportăm cu toţii zilnic, de atâta timp, nu a pus pe deplin stăpânire pe capacitatea de reacţie şi de solidaritate a românilor. E reconfortant să vezi că în România, unde caltaboşul a devenit etalon al succesului în viaţă, un om simplu nu încheie cu fruntea plecată un asemenea test.

Mai avem o speranţă, depinde cum o primim. O îngropăm în indiferenţă sau ne vom aminti de ea la nevoie?

Ţiganul care a murit pentru un român

„Am simţit doar două mâini care mă aruncau către mal. Apoi am auzit că m-a salvat nenea Aurel de la moarte“. Aceasta este ultima amintire a lui Alexandru Florinel Sisoie despre salvatorul său.

La mijlocul lunii iunie, pe lista eroilor români ai acestui an s-a mai adăugat un nume: Aurel Zamfir. Ţiganul Aurel a murit salvând un copil de la înec.

Un tânăr de la ţară, proaspăt tătic şi muncitor. Aşa l-au cunoscut cei din Dăbuleni, judeţul Dolj. România, însă, l-a cunoscut post-mortem pe acel tânăr ţigan care a avut curajul să se arunce în apă şi să-l scoată din canal pe puştiul în vârstă de 11 ani.

Aflat la scăldat cu alţi prieteni, băiatul a fost luat, la un moment dat, de vârtej. Soarta a făcut ca Aurel Zamfir să treacă atunci chiar pe lângă locul unde se bălăceau copiii.

În mod cert, Alexandru Florinel Sisoie a avut în ziua de 24 iunie un înger păzitor. Pe Aurel. Mama eroului a declarat atunci că Aurel a reacţionat imediat la ţipetele copilului.

La început, a încercat să îl scoată la mal cu ajutorul unei furci, însă copilul nu a reuşit să o prindă. Singura şansă a fost să se arunce în apă, după băiat. Aurel a reuşit să-l salveze pe Alexandru Florinel, însă nu a mai avut forţa să ajungă la mal. Curenţii au fost prea puternici, iar corpul său a fost găsit a doua zi.

La 25 de ani, Aurel era singura speranţă a familiei sale. Muncea zi-lumină ca să-şi întreţină soţia şi copilul de un an. La scurt timp după sacrificiul său, „Evenimentul zilei“ a declanşat o campanie umanitară pentru sprijinirea familiei sale. Cititorii au adunat pentru Ştefăniţă, băiatul lui Aurel, 36.847 de lei, 200 de dolari şi aproape 1.000 de euro.

Circumstanţele morţii lui Aurel au reuşit să umanizeze considerabil percepţia generală asupra ţiganilor. „Gândiţi-vă că Aurel, ţigan, a salvat un copil de români“, spunea în acele zile un consătean al eroului. Departe de tensiunile şi diferenţele culturale create între români şi romi, gestul suprem al unui om adevărat a reuşit să schimbe viaţa unui copil.

Diploma de cetăţean de onoare, acordată de primarul Nicolae Dragoi, va rămâne fiului său ca dovadă a actului de curaj prin care tatăl său a reuşit să schimbe, chiar şi într-o mică măsură, imaginea negativă atribuită etniei rome. Devotamentul unei dăscăliţe

La începutul lunii decembrie aţi citit în „Evenimentul zilei“ povestea Octaviei Medrea, o tânără de 19 ani, de-abia ieşită de pe băncile şcolii, care a acceptat postul de învăţătoare într-un sat uitat de lume din Munţii Şureanu. Un sat unde la şcoală nu merg decât patru copii, unde nu există electricitate şi căldură, unde gospodăriile se află la kilometri buni una de alta şi unde drumurile erau noroioase încâ de dinaintea venirii iernii.

Într-o Românie în care Ministerul Învăţământului „reformează“ permanent sistemul educaţional românesc, când de fapt doar îl bulversează, o profesoară de numai 19 ani arată care sunt unele dintre cele mai mari probleme ale educaţiei: lipsa unor şcoli bine dotate în mediul rural şi lipsa de devotament a unor profesori.

Am numit-o printre „eroii anului“. Pentru că a avut curajul de a se duce la şcoala din Ursici şi de a rămâne acolo, deşi era conştientă ce greutăţi o aşteaptă. Pentru că a făcut primul pas spre reducerea analfabetismului, care a ajuns, potrivit unui studiu realizat de UNICEF, la 10% din populaţia de vârstă şcolară.

Pentru că a acceptat postul de învăţătoare într-un sat din România în timp ce mulţi alţi tineri pleacă în străinătate pentru a câştiga mai mulţi bani. Pentru că îşi continuă studiile (este studentă la geografie, la cursuri la distanţă). Pentru că, prin tot ceea ce face, demonstrează că un lucru cât de mic poate fi primul pas spre un lucru mare. Aşa cum spunea unul dintre forumiştii de pe www.evz.ro: „Ăştia sunt oamenii adevăraţi. Pentru ei România poate fi mândră.“ SFIDAND IMPOSIBILUL Născut a doua oară Despre micuţul Andrei Jugănaru se poate spune că s-a născut din nou, după ce a fost salvat dintr-un puţ adânc de zece metri de către locotenent-colonelul Dorin Oltean, comandantul Grupului Special de Pompieri-Salvatori al Capitalei.

Astă-vară, în comuna ilfoveană Sinteşti, un copil în vârstă de numai un an şi jumătate a reuşit să mute un covor şi un capac care acopereau puţul scos din folosinţă din curtea casei şi a căzut în gol. După aproximativ şase ore de eforturi supraomeneşti depuse de echipa de pompieri alertată, Andrei a ajuns în braţele părinţilor.

În orice moment, copilul de un an şi jumătate putea să îşi piardă viaţa din cauza lipsei de oxigen, a surpării pamântului care înconjura tuburile din care era construit puţul sau ar fi putut intra în şoc hipotermic dacă ar fi adormit.

Intervenţia echipei de pompieri a constat în înlăturarea primului tub al puţului şi săparea unei gropi paralele, adâncă de opt metri, până în momentul în care s-a ajuns la o distanţă de 30 de centimetri deasupra copilului. Locotenentul povestea după operaţiune că, în tot acest timp, pământul se surpa puţin câte puţin peste cei care săpau groapa.

În final, micuţul Andrei a fost scos de Dorin Oltean printr-o spărtură cu diametrul de 20 de centimetri, făcută în peretele tubului. Operaţiunea de salvare s-a încheiat în jurul orei 2.00, în dimineaţa zilei de 13 iunie. Andrei Jugănaru nu ar fi ajuns înapoi în braţele părinţilor fără implicarea echipei de pompieri şi mai ales a locotenent-colonelului Dorin Olteanu, în vârstă de 43 de ani. A fost nevoie de timp rapid de reacţie şi punerea la cale a unui plan inteligent prin care să poată fi salvat cel mic.

Andrei Jugănaru a mai căpătat o şansă la viaţă datorită intervenţiei prompte a pompierilor, pentru că Dorin Olteanu şia făcut perfect meseria pentru care s-a pregătit. Iar, uneori, asta poate însemna să învingi imposibilul. (Material realizat de Toni Dumitru, Ana Zidărescu, Mihaela Dima, Monica Cismaru)