Informații de ultimă oră în scandalul voturilor din sectorul 1
- Nicolae Comănescu
- 24 februarie 2021, 23:20
Voturi renumărate, joi, la Sectorul 1, după ce PSD a contestat modul în care Clotilde Armand a ajuns în funcția de primar.
Voturi renumărate după alegerile locale ce au avut loc în Sectorul 1. Un subiect care a stârnit mari discuții în ultimele două luni. Joi, 25 februarie, se vor redeschide cei aproximativ 1.600 de saci în care se află opțiunile electorale. Sacii au fost depozitați la Tribunalul București. La sediul Serviciului Control Intern din Capitală a fost amenajat un spațiu, pentru că în acest loc va avea loc procesul de renumărare.
Zece polițiști se vor ocupa de punerea în aplicare a solicitării venite de la Secția specială. Procurorul a lăsat un termen de recomandare de două luni până la care să aibă rezultatul renumărării, conform Antena 3.
Voturi renumărate la Sectorul 1. Ce se poate schimba?
Sorin Iașinovschi, procuror de la Secția specială pentru investigarea magistraților, a fost cel care a decis ca polițiștii să renumere voturile.
„Procedura aceasta este o procedură unicat. Ea nu s-a mai întâlnit niciodată în istoria dosarelor din România. Astăzi, din datele pe care le am, s-au ridicat primii 500 de saci de la Tribunalul București. Acolo unde fuseseră depozitați toți cei aproximativ 1.600 de saci proveniți de la toate secțiile de pe raza Sectorului 1.” A explicat jurnalista Adina Anghelescu pentru sursa citată.
Alegerile nu pot fi anulate, indiferent de rezultat
„Această procedură a avut ca bază stabilirea situației de fapt. Din această cauză trebuie ca polițiștii să fac acum o muncă extraordinar de laborioasă. Complicată, o muncă ce ar fi trebuit să fie făcută de Biroul Electoral al Circumscripției Sectorului 1. Condus de procurorul Sprâncu. Acesta nu a fost audiat pentru că va fi audiat după ce se va face toate această inventariere, dar va fi mai mult decât o inventariere.” A mai precizat Adina Anghelescu.
Interesant este că, și dacă se va demonstra că alegerile ar fi fost fraudate, ele nu vor fi anulate. Pentru că nu există un cadrul legal pentru o asemenea situație fără precedent în România. Clotilde Armand a devenit primar la Sectorul 1, după ce a câștigat în dauna lui Dan Tudorache, fost edil.