Infiniti, oficial pe piaţa românească

Infiniti, oficial pe piaţa românească

Brandul premium deţinut de constructorul japonez Nissan a fost adus de AutoItalia, importatorul Fiat, Alfa Romeo, Lancia şi Maserati.

Infiniti este a doua marcă premium japoneză, după Lexus, care intră oficial pe piaţa autohtonă.

Infiniti, brand Nissan, a fost adus în România de AutoItalia, importatorul Fiat, Alfa Romeo, Lancia şi Maserati.

Gama Infiniti, care va fi lansată mâine, cuprinde trei modele, G37, EX37 şi FX, ultimele două, SUV-uri.

Ne puteți urmări și pe Google News

Reprezentantul mărcii în segmentul mediu, G37, beneficiază de trei versiuni de caroserie, berlină, coupe şi cabrio (cu hard-top).

Toate modelele sunt echipate cu un motor V6 pe benzină, de 3.7 litri şi 320 de cai-putere. SUV-ul FX dispune suplimentar de un V8 pe benzinză, de 5.0 litri şi 390 de cai-putere.

Nu există motorizări turbodiesel şi nici hibride.

Preţuri consistente, concurenţă ”grea”

Preţurile sunt pe măsura unui brand premium. Cel mai ieftin model, sedanul G37, costă 41.900 de euro inclusiv TVA. Versiunea V8 a modelului FX ajunge la 73.000 de euro inclusiv TVA fără echipamente opţionale.

Dincolo de concurenţa ”de acasă”, reprezentată de Lexus, Infiniti se va confrunta şi cu tridentul german Audi-BMW-Mercedes, ale cărui modele (A4, Seria3, Clasa C, Q5 şi Q7, X3 şi X5, GLK şi ML) beneficiază de o notorietate superioară în România.

Primul showroom Infiniti (care va dispune şi de service autorizat) va fi deschis în toamna acestui an la Otopeni, în vecinătatea Aeroportului Henri Coandă.

Mai multe imagini în Galeria Foto.