Când pronunţi „Geană”, parcă se-aude „Geoană”. Şi invers. Cum se numeşte ea? Ea se numeşte Neman Geoană! Şi copiii? Copiii se numesc tot Geoană: e Marian (17 ani) cu tată necunoscut, apoi e Mihai (10 ani) cu tată necunoscut, e Aidar Suliman (8 ani), cu tatăl Tagedin Iaşar Suliman, decedat, şi mai e Valentin (7 ani), cu tată necunoscut. Lunar, ăştia toţi câştigă 320 lei din ajutoare sociale.
Mama copiilor, Lenuţa Geoană, e cunoscută de toţi, dar şi-a luat lumea-n cap cu puţin timp înainte, e fugită la Moldova cu alt iubit. În urma ei a rămas lumea cu întrebările: atârnaţi de garduri, ţăranii din fostul sat turcesc Bairamdede – actuala comună Independenţa din judeţul Constanţa, se miră de ce-o fi ăla micu’, Aidar, aşa blond, dacă-i făcut cu turc:“Ce turc o fi ăsta, domnule, cu pufu’ galben?”.
Bunica Geoană Viorica (58 de ani) se miră şi ea, zgomotos: "Ce Suedia, băietul e făcut aicişilea, la România, la Independenţa, bagaboanta de mă-sa nu mai e pe-aci, a stat în câmp, la Movila Verde, cu unul de-al lu’ Baltă şi-acu e plecată”. Copiii lui Neman Geoană se numesc tot Geoană: dacă-i numeri sunt patru, doar că ei n-aduc ajutoare sociale acasă. „Nu s-a cerut în cazul lor anchetă socială, nu-i avem în baza de date”, explică secretarul Primăriei, Constantin Tohăneanu.
În coliba îngustă a clanului Geoană, închipuită din pământ şi lemn, trăiesc acum 11 suflete: opt copii Geoană, doi bunici Geoană (Viorica şi Constantin), şi o tătăroaică Geoană, Neman.
De veghe-n lanul cu copii
Cât e ziua de lungă, Geoană Viorica stă de veghe la copii: se uită la ei şi dincolo de ei, să se vadă pe ea, copil desculţ în Moldova natală, într-un sat mocirlos din Botoşani. „Am mutaţia aicea, la Independenţa, din 1969. Am avut opt copii şi trăiesc toţi. Un băiat e sudor la Mangalia, pe vapoare, unul e la vaci, la un vecin, unul e plecat la Movila, face o târlă acolo, o fată e-n turcime, măritată la Fântâna Mare, una e la Ciocârlia de Constanţa. Aia care-a abandonat copiii îi zice Geoană Lenuţa, îi cresc eu acum pe copii, cu noră-mea, aci de faţă, care se numeşte Neman Durali, că-i tătăroaică, ce-ai, mă, de urli, mişcă-te-n pat!”, se răsuceşte brusc femeia Geoană spre turculeţul blond care răcneşte cu sughiţuri.
Blondul nu vrea să mai stea în colibă, îşi trage mucii după el şi fuge mai încolo: n-are haine pe el şi e desculţ, ai zice că iarna îi ţine de cald. Din grupul vioi de copii care se joacă, răzbate strident doar bucuria comunicării: „Eu am două feseee!”, se-aude unul ţipând. „Fesuri, bă! Ai două fesuri!”, ripostează subţire Geoană-cel-mai-mic, Valentin: “Am două fesuuuri!”.
Cu mişcări neutre, bunica Geoană Viorica se întoarce spre landra de copii şi aliniază toată suflarea pe lângă perete: e toată mulţumită, e totul drept. De la stânga la dreapta sunt Geoană Marian, Geoană Vlad, Geoană-cel-mai-mic Valentin, Suliman Aidar şi ultimul de tot, câinele colibei. Câinele n-are nume. Ceilalţi, copiii, au nişte nume, dar deocamdată le au degeaba, numele lor poate vor conta mai tîrziu, dacă-i lasă unii şi alţii din sistem să crească dincolo de acoperişul colibei din comuna Independenţa.
Săraci, dar mândri
Sărăcia îşi rânjeşte colţii putrezi peste tot, între coliba clanului Geoană şi cea a câinelui lui Geoană: curtea este fără gard, varul e murdar, casa e dusă de umăr într-o parte. „Trăim prost aici, în căsuţa asta: sunt eu, mai e omul meu, Geoană Costică, mai sunt copiii, mai am eu doi băieţi care stă cu noi aici, e noră-mea cu doi copii, apoi patru copii care sunt ai lu’ fii-mea şi care-i cresc eu, cu totul suntem mulţi”, continuă femeia Geoană într-o tiradă care ar fi putut fi rezumată în trei cuvinte: “Nu prea trăim”.
Are şi ea, însă, izbucnirile ei de mândrie: anul trecut, când a fost timpul să-şi schimbe buletinul, a vrut primăria să-i dea 50 de lei pentru cheltuieli, dar Geoană Viorica n-a vrut să primească.
“Se temea, probabil, că o să-i cerem banii înapoi”, presupune secretarul Constantin Tohăneanu, care adaugă, ca optimist de serviciu ce se află: “Să facă familia Geoană o cerere la Consililul Local, îi vom ajuta cu nişte bani, în conformitate cu legea, să treacă iarna”. La rândul său, pesimistul vrea mai mult de o foaie de hârtie. “Există o chestiune de orgoliu instituţional care nu poate opri în niciun caz un astfel de caz la nivelul primăriei„, spune Mihaela Stan, de la Grupul de Sprijin 11, o organizaţie non-guvernamentală care s-a ocupat de “cazul Geoană”.
Plutaşi de Bistriţa la malul Mării
Vreo doi Geoană mai măricei, de-ai tătăroaicei Neman, îşi mai iau zborul, când şi când, către oraş, spre Constanţa: muncesc acolo cu braţele, în contul unei pâini amare. Fug la oraş, fluieră şi mănâncă pâinea pe trotuarele sparte, se plimbă vreo câteva zile pe lângă palatele de la malul Mării Negre şi se-ntorc cuminţi la mama Neman Geoană şi la coliba din Independenţa. Pe malul Mării se simt plutaşi de Bistriţa, pe teren nesigur, acasă e ceva mai bine.
"Spionul" de peste gard
De regulă, la Constanţa toată lumea le explică faptul că multe din vilele din cartierul constănţean Faleză Nord, cu etajele şi cu fastul lor, sunt făcute din hoţie, aşa că, de la un timp, alde Geoană au început să se surprindă acasă că înfig mâinile în şolduri şi că încep să privească mai cu atenţie la acoperişul colibei lor. Fără doar şi poate, la asta se şi gândesc: “Dărăpănătura asta putea fi mai înaltă dacă era făcută din hoţie”, dar nimeni nu o recunoaşte, ca să nu tulbure liniştea celor din jur. Linişte, nu glumă!
La Independenţa, dacă pluteşte unul pe noroaiele din uliţa principală, pe lângă coliba clanului Geoană, atunci bunica Viorica îl va striga sigur, nu că ar vrea să afle ceva de la om, ci aşa, ca avertisment, că pe-acolo nu trece nimeni pe neştiutelea. „Ce faci, mă, unde mergi?”. „Sabalairuysum!”, va bolborosi acela, vreun turc bătrân care-şi va urma, totuşi, drumul lui pe lângă geamia din apropiere, spre centrul satului.