Incendiu la o fermă avicolă din Constanța. Peste 9000 de pui, morți prin intoxicare cu fum

Incendiu la o fermă avicolă din Constanța. Peste 9000 de pui, morți prin intoxicare cu fum

Pompierii ISU Dobrogea au fost alertați să intervină stingerea unui incendiu la o fermă de păsări din comuna Corbu. Peste 90% din puii aflați în hală au murit asfixiați cu fum. Ferma aparține fostului primar al orașului Năvodari, Nicolae Matei.

Pompierii au fost chemați în ajutor în jurul ore 3,00 dimineață. Nouă militari cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, de la Stația ISU Midia, au ajuns la fața locului. Peste 250 de metri pătrați de așternut de paie suprafața de 750 de metri pătrați a unei hale au fost afectați de incendiu. La ajungerea pompierilor incendiul era aproape stins, pompierii asigurând doar asistență de specialitate.

 

“Incendiul s-a manifestat cu degajare mare de fum, iar aproximativ 90% din puii care erau in hală au decedat prin asfixiere. Înseamnă aproximativ 9000 de capete în vârstă de 30 de zile. Sursa probabilă a incendiului a fost de la lămpile de iluminat/încălzit”, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Dobrogea, Anca Chiriță.

Ne puteți urmări și pe Google News