Încă un bancomat jefuit

Încă un bancomat jefuit

Un bancomat din zona centrală a oraşului Râmnicu Vâlcea a fost spart azi-noapte, hoţii furând suma de 13.000 de lei.

"Am ajuns la magazin şi, când să deschid, am văzut o bandă adezivă pe incuietoare şi geamurile acoperite cu hârtie. Mi s-a părut ceva în neregulă şi am sunat patroana, care m-a sfătuit să nu ating nimic şi să chem poliţia", povesteşte vânzătoarea din magazinul unde era amplasat bancomatul.

Potrivit anchetatorilor, hotii au lucrat în tihnă aproape o oră şi şi-au luat toate măsurile pentru a nu fi deranjaţi. "Inventivi hotii aştia. Au astupat mai întâi camerele de supraveghere amplasate pe sediul băncii din vecinatate, au tăiat cablurile de la sistemul de alarmă al bancomatului şi abia după aceea au spart încuitoarea de la uşă.Imediat cum au pătruns în incinta magazinului au acoperit geamurile cu hârtie şi-au aprins oamenii lumina şi s-au pus pe treaba", susţine Filofteia Presur, patroana magazinului.

"Hoţii au avut timp ca, la plecare, să schimbe şi încuietoarea de la uşă. Zgomotele produse de flex au fost acoperite de muncitorii care executau lucrări cu utilaje grele în apropiere", susţin surse din poliţie.

"Urmează să vizionăm imaginile de la camerele de supraveghere din zonă", susţine Emilian Muşulete, purtător de cuvânt al Poliţiei Vâlcea. Până în acest moment anchetatorii nu au un cerc de suspecti, dar primii audiati sunt chiar reprezentantii firmei de securitate care ar fi trebuit sa intrevină imediat cum în centrala unităţii a fost primit semnalul ca s-a umblat la sistemul de protecţie al bancomatului.

Ne puteți urmări și pe Google News