Înălțarea Sfintei Cruci - semnificații istorice și spirituale. Cât este adevăr și cât este tradiție în acest eveniment epocal.

Fără îndoială că Înălțarea Sfintei Cruci a servit unor comandamente politice și teologice ale epocii. Ziua de 14 septembrie 326 d.Hr. are locul ei în mentalul politic și teologic al epocii.

Înălțarea Sfintei Cruci - preliminarii istorice

Înălțarea Sfintei Cruci este une eveniment ale cărui origini trebuie plasate cu cel puțin 14 ani mai devreme. Suntem în anul 312. Maxentius amenința autoritatea lui Constantin cel Mare, iar Licinius se confrunta deja cu Maximinus Daia. Era falimentul politic al celei de a patra tetrarhii și ultima a acestei forme de guvermare colectivă. Fusese inițiată de Dioclețian după 282 d.Hr.

„In hoc signo vinces” a fost o inscripție apărută miraculos pe cer, însoțită de Cruce. Împăratul a avut această viziune. Constantin cel Mare, la sfatul mamei sale Elena, iubita împăratului Constantius Chlorus, a decis să brodeze crucea pe steagurile de mână numite „labarium/labaria”. Succesul de la Pons Milvius de lângă Roma i-a aparținut lui Constantin cel Mare. În 313, el și Licinius vor da Edictul de Toleranță de la Mediolanum care legaliza creștinismul. Rămâneau și celelalte religii, dar, de atunci, teoretic, martirizările urmau a fi interzise.

Creștinismul devenise o religio recepta, dar multitudinea de personalități și persoane care aderaseră la creștinism a dus la apariția diferendelor religioase. Era greu pentru mulți creștini, unii ierarhi să înțeleagă dacă Hristos era Dumnezeu, era om, ori era și una și alta. Împăratul Constantin cel Mare a fost un militar, un strateg dar și un om politic. El a înțeles valențele creștinismului ca religie de stat. El a vrut pur și simplu să scoată la lumină creștinii pentru ca statul să se întărească. Era contraproductiv să îi vânezi pe creștini. Imperiul intrase într-o nouă eră.

Înălțarea Sfintei Cruci - preliminarii teologico-politice

Înălțarea Sfintei Cruci a mai fost precedată de un eveniment teologic  și politic fundamental. În 325, la Niceea, Constantin cel Mare patronează Primul Sinod Ecumenic. Se stabilește combaterea arianismului ca erezie. Se stabilesc și primele 8 puncte ale Crezului. Această rugăciune va fi definitivată la Constantinopol, la Al Doilea Sinod Ecumenic în 381.

Constantin cel Mare a impus ideea dublei naturi a lui Hristos, Om prin întrupare, Dumnezeu prin Dumnezeire. Evident, era nevoie ca simbolul din 312 să fie găsit. Înainte de toate ar fi pus capăt speculațiilor de până atunci. Elena a căutat Sfânta Cruce folosind texte evanghelice, texte religioase sau hagiografii sau chiar texte de călătorii „periegesis”.

Sfânta Cruce a fost găsită pe Golgota. Crucile și piroanele erau îngropate. Legenda spune că o fată decedată ar fi înviat când mâna i-a fost pusă pe lemnul Crucii lui Hristos. Patriarhul Makarios al Ierusalimului a înălțat Crucea pe un postament la 14 septembrie 326 d.Hr. Elena a cerut permisiunea ca un piron să fie transformat în zăbală pentru calul fiului ei.

Tradiții și obiceiuri

A existat o tradiție a Postului Sfintei Cruci. Azi, Biserica nu îl mai consideră obligatoriu. Femeile de la țară includeau vinerea de dinaintea Înălțării Sfintei Cruci între cele 12 zile de post dur de vineri pentru curățirea păcatelor. Este, alături de Nașterea Maicii Domnului a doua mare sărbătoare a Anului Nou Bisericesc care debutează la 1 septembrie în fiecare an.

Sursa foto: Arhivă