În Bucureşti se va mai construi haotic încă cinci ani

În Bucureşti se va mai construi haotic încă cinci ani

Autorităţile vor să prelungească cu încă cinci ani planul urbanistic general (PUG) al Capitalei. Asta, deşi acesta este în vigoare de aproape zece ani şi lasă prea multe "portiţe" pentru a se construi haotic, spun arhitecţii.

Pe motiv că noul PUG nu este finalizat, specialiştii Primăriei Capitalei au elaborat un proiect de Hotărâre de Consiliu prin care vor să prelungească valabilitatea actualului plan general cu încă cinci ani. Şi, ca să arate că experţii municipalităţii nu sunt singurii care au nevoie de atât de mult timp pentru a elabora unu plan urbanistic, arhitectul şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu, arată că planul urbanistic general al oraşului Hamburg (Germania) a fost gata în şapte ani. Un calcul simplu arată însă că, pentru Bucureşti, specialiştii români au nevoie de 15 ani. PUG mai drastic şi clar Pătraşcu a explicat pentru EVZ că noul PUG va fi gata în trei-patru ani, dar până când se va dezbate public şi va fi aprobat, va mai trece un an. Totuşi, aşteptarea va merita, promite arhitectul-şef. "Actualul PUG este bun, dar are lacune şi nu mai răspunde tuturor nevoilor de dezvoltare ale oraşului. Noul plan va fi  unul mai clar, în sensul că vom scrie exact în ce zone nu se pot da derogări. PUG-ul actual este ok, dar s-au dat prea multe derogări din cauza legii deficitare, care între timp a fost modificată", a declarat Pătraşcu. Arhitecţii de acord, dar vor studii Arhitecţii de la Universitatea "Ion Mincu", dar şi fostul arhitect-şef al Capitalei, Sorin Gabrea, au semnat pentru prelungirea valabilităţii actualului PUG, dar au cerut efectuarea unor studii care să arate ce efecte au avut planurile urbanistice zonale (PUZ) şi autorizaţiile de construcţie aprobate de sectoare asupra arhitecturii Capitalei. "Este necesară efectuarea unui audit al situaţiei generate în Capitală, cu următoarele ţinte: situaţia PUZ-urilor de sector, efecte ale documentaţiilor emise, autorizaţii de construire, proiecte sectoriale-circulaţie, utilităţi; dar şi verificarea documentaţiilor de urbanism valabile şi a situaţiei zonelor protejate", şi-a condiţionat Gabrea, în proiectul de Hotărâre de Consiliu, acordul pentru prelungirea PUG-ului actual până pe 31 decembrie 2015. Condiţia a fost susţinută şi de arhitecţii de la "Ion Mincu" şi de arhitectul -şef al Capitalei, care a precizat că, până în primăvara anului viitor, se va finaliza un studiu care va arăta ce efecte au avut asupra oraşului documentaţiile de urbanism aprobate în ultimii zece ani. Arhitecţii trag semnale de alarmă de doi ani De altfel, arhitecţii au atras atenţia de nenumărate ori că primăriile de sector au autorizat planuri urbanistice de detaliu prin care, în mod eronat, au prevăzut derogări de la PUG. "Legislaţia şi Planul Urbanistic General conţin articole care permit oricui să elaboreze un plan urbanistic zonal şi modificarea nelimitată a planului. Aşa că s-a dezvoltat o adevărată industrie de elaborare şi avizare de PUZ-urilor", a explicat Şerban Sturza. Potrivit acestuia, haosul urbanistic din Bucureşti s-a creat din această cauză. Şi preşedintele filialei din Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor din România, Mircea Ochinciuc, a arătat, încă din 2008, că, în domeniul imobiliar, dezvoltatorii nu pun preţ pe arhitectură. "Toţi construiesc haotic, cât mai mare şi cât mai mult, fără să acorde măcar o minimă atenţie arhitecturii. Tot legislaţia este de vină, din cauză că PUG nu face nici o referire la stilul de a construi", explica Ochinciuc în iunie 2008.

Ne puteți urmări și pe Google News