În așteptarea poștașului. Cât timp durează distribuiriea deciziilor de recalculare a pensiilor
- Ionel Sclavone
- 16 august 2024, 14:41
România. Deciziile cu noile pensii, recalculate, sunt împărțite, începând cu vineri, 16 august de lucrătorii Poștei Române. Oficialii instituției estimează că întregul demers va dura în jur de două săptămâni.
Un număr de 10.000 de poștași, din toată țara, vor împărți deciziile de recalculare, pentru aproape 4,6 milioane de pensionari, a anunțat Poșta Română, într-un comunicat.
Pensii recalculate pentru aproape 4,6 milioane de români
Poșta Română a început distribuirea deciziilor pentru noile pensii, recalculate, către beneficiari. Aproximativ 4,6 milioane de români urmează să primească aceste documente și să afle dacă primesc mai mulți bani sau tot atât. Un număr de 10,000 de poștași vor participa la această operațiune.
„În următoarele două săptămâni, factorii poştali vor distribui toate cele aproximativ 4,6 milioane de documente, cu o medie de 500.000 de plicuri înmânate zilnic. Poştaşii sunt liantul principal în acest proces, dovedind întotdeauna profesionalism în astfel de proiecte majore şi punând mai presus de toate grija faţă de clienţii noştri”, informează Poşta Română.
Poșta Română a explicat ce se va întâmpla cu deciziile în care beneficiarii nu sunt găsiți acasă. Astfel, documentul poate fi înmânat unei rude sau unui membru al familiei. În cazul în care nimeni nu răspunde, deciziile de pensii pot fi ridicate și de la oficiile poștale la care sunt arondați pensionarii.
Ulterior, dacă nu se prezintă nimeni, scrisorile vor fi returnate la casele teritoriale de pensii publice. Aici vor fi stocate în așteptatea titularilor. Astfel, în cel mai rău caz, pensionarii și vor putea ridica documentul de aici.
Distribuirea deciziilor se încheie pe 30 august
Poșta Română estimează că va încheia procesu de distribuire a deciziilor cu noile pensii, recalculate, până cel târziu pe 30 august 2024. Din luna septembrie, pensionarii își vor primi noile drepturi conform reglementărilor din noua lege. După recalculare, peste 3,8 milioane de pensionari vor primi pensii mai mari, au anunţat autorităţile.
Un număr de 84.176 de pensionari vor primi aceeași sumă de care beneficiază și în prezent. Alți 719.257 români se vor trezi cu pensii mai mici în deciziile de recalculare. Ei vor încasa, însă, aceeași sumă, ca în prezent. În schimb, pensiile urmează să le fie înghețate la următoarele majorări, începând cu anul viitor.
„Avem 1.960.012 pensii majorate între 1 şi 500 de lei, un număr de 1.033.580 de pensii majorate cu sume cuprinse între 501 şi 1.000 de lei, un număr de 721.360 de pensii majorate cu între 1.001 – 2.000 de lei, 83.637 de pensii majorate între 2.001 şi 3000 de lei şi un număr de 7.681 majorate cu peste 3.000 de lei. Şi pensionarii cu pensii mai mici vor beneficia de aceste creşteri ale pensiilor”, a declarat ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu.
Noile pensii necesită un efort bugetar de 600 milioane lei
Pentru a acoperi sumele necesare plății drepturilor celor care vor beneficia de majorarea pensiilor, de la 1 septembrie, Ministerul Muncii are nevoie de 600 de milioane de lei la buget. Ministra Simona Bucura Oprescu a solicitat această sumă, pe luna august pentru a putea plăti primele pensii majorate.
Simona Bucura Oprescu a declarat, înainte de ultima ședință de Guvern, că banii pentru pensiile recalculate sunt prevăzuti în buget. Ea a precizat că suplimentarea cu 600 de milioane de lei este o operațiune strict contabilă.
Banii pentru noile pensii, recalculate, vor ajunge în conturile Poștei Române pe 26 august. Astfel, din 2 septembrie vor începe și plățile efective, către pensionarii care își primesc banii de la factorii poștali. Pe 12 septembrie vor fi viraţi pensiile celor care primesc drepturile pe card bancar.