Ilie Năstase a explicat de ce a condus băut: „Fiindcă 37 de ani n-am băut deloc!”

Ilie Năstase a explicat de ce a condus băut: „Fiindcă 37 de ani n-am băut deloc!”

Ilie Năstase, primul lider mondial din istoria tenisului, a comentat azi incidentul în care a fost implicat zilele trecute, când a fost surprins la volan sub influența alcoolului, fiindu-i reținut permisul de conducere pentru următoarele trei luni.

37 de ani n-am băut deloc. Și de sex m-am apucat târziu, pe la 20 de ani. Cu Țiriac am dormit în pat mai mult decât cu toate cele trei neveste ale mele. Mai sforăia, îi mai dădeam câte una”, a afirmat azi, la o conferință de presă, Ilie Năstase, care deunăzi a fost prins la volan și i-a fost reținut permisul de conducere pentru 90 de zile. Numele primului lider mondial din istoria tenisului apare pe logo-ul celui mai important turneu de tenis al României. Competiția se va derula în perioada 17-25 septembrie (urmând ca de la anul să aibă loc în luna aprilie), la Arenele BNR din Cotroceni, și va purta denumirea „BRD Năstase Țiriac Trophy”. „Dacă ar fi fost un turneu de fete s-ar fi numit doar Ilie Năstase, dar cum este unul de băieți, se numește Țiriac!”, a glumit „Nasty”.

Ne puteți urmări și pe Google News